Locuința deputatului PNL Marilen Pirtea, care este rector al Universității de Vest din Timișoara și, totodată, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a fost spartă de hoți sâmbătă seară, scrie presa locală din Timiș.
Casa este în localitatea Dumbrăvița, de lângă Timișoara. Deocamdată nu se știe ce pagube au făcut hoții.
Pare însă că a fost un furt pregătit, pentru că în aceeași seară, tot în Dumbrăvița, a fost spartă și casa managerului Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea. Din locuința managerului de spital ar fi fost furate bijuterii și ceasuri.
În ambele locuințe, nu era nimeni acasă atunci când hoții au intrat.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați sâmbătă seară de către doi bărbați, care au reclamat că din locuințele lor situate în Dumbrăvița au fost sustrase o sumă de bani și mai multe bunuri. Cercetările sunt în curs, sub coordonarea procurorului de caz, mai anunță presa din Timiș.
Anchetatorii din Timișoara au spus că locuinţele nu aveau alarme sau camere de supraveghere, ceea ce a facilitat accesul infractorilor.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











