Locuitorii din sectorul 6 al Capitalei vor fi amendați dacă hrănesc porumbeii

porumbel
Sursa foto: sanjiv nayak on Unsplash

Nu mai hrăniţi porumbeii, în caz contrar, riscaţi amenzi de până la 5000 de lei, anunţă Primăria sectorului 6. Iar poliţia locală a informat deja asociaţiile de locatari. Pe de altă parte, ornitologii spun că acţiunile autorităţilor nu sunt cele corecte. Nu hrănirea porumbeilor e principala problemă, transmit aceştia. Oamenii recunosc că îi hrănesc şi vor continua să o facă.

Poliţia Locală a început o campanie de informare a asociaţiilor de locatari, astfel încât cetățenii care hrănesc porumbeii să știe că riscă amenzi uriaşe. Până la 5.000 de lei, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice.

Ornitologii spun încă că alta ar trebui să fie abordarea: În primul rând, ar trebui eliminate spaţiile unde se reproduc. Nu hrănitul e problema. Hrănitul e ultima problemă. Problema este spaţiile în care ei se înmulţesc. Asta înseamnă acoperişuri deschise, poduri, de la blocuri care au deschideri şi în care păsările pătrund şi încep să se reproducă şi nimeni nu le închide, nimeni nu curăţă de acolo.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL