Locul de muncă din România unde angajații lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul. Câți bani le intră în cont

Sursa foto: Telegondola Mamaia

Un loc de muncă de la stat este jobul ideal pentru că oamenii lucrează doar patru luni pe an și sunt plătiți tot anul. Este cazul celor de la Telegondola Mamaia.

Telegondola funcționează doar pe timpul sezonului estival, doar patru luni, din iunie până în septembrie, iar angajații și membrii consiliului de administrație ai Telegondolei din Mamaia își primesc banii chiar și în luni în care nu merg la muncă, informează Antena 3.

Din cei 12 angajați, printre care și directorul general, patru oameni lucrează la birouri. În plus, compania mai are și un consiliu de administrație format din cinci membri.

Ministerul Economiei și Primăria Constanța se ocupă de Telegondola din Mamaia, iar ministerul are trei membri, iar primăria, doi.
Compania se ocupă cu oferirea biletelor pentru turiștii care vor să urce în Telegondolă și să privească marea de la înălțime. Profitul companiei vine exclusiv de pe urma turiștilor care vin în stațiune. În orice caz, va rămâne de văzut dacă ea va fi afectate de măsurile din ordonanța trenuleț.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: