Skip to content
Externe

Londra a îngheţat active ruseşti în valoare de 18 miliarde de lire

digi24

Activele ruseşti îngheţate de Regatul Unit în cadrul sancţiunilor britanice împotriva Moscovei după invadarea Ucrainei se ridică la 18,4 miliarde de lire sterline, potrivit cifrelor făcute publice joi într-un comunicat al Trezoreriei, relatează AFP şi Reuters.

Londra susţine că această sumă ilustrează „rolul cheie jucat în opoziţia faţă de Rusia pentru invadarea ilegală a Ucrainei” şi dezvăluie că suma este cu aproape 6 miliarde de lire mai mare decât cea din toate celelalte programe de sancţiuni britanice la un loc.

Sancţiunile împotriva Rusiei, în colaborare cu aliaţii Regatului Unit, „vizează 1.200 de persoane şi peste 120 de entităţi, îngheţând activele a 19 bănci ruseşti (…) de la începutul invaziei” Rusiei în Ucraina.

„60% din rezervele monetare străine (ale Moscovei) au fost imobilizate şi exporturile ruseşti s-au prăbuşit, în timp ce importurile de bunuri de importanţă crucială au scăzut cu 68% din partea ţărilor care aplică sancţiunile”, a menţionat Trezoreria britanică.

Guvernul britanic a anunţat în primăvară că numai oligarhul Roman Abramovici reprezintă peste 9 miliarde de lire (10,5 miliarde de euro) din suma totală a sancţiunilor.

„Am impus cele mai severe sancţiuni adoptate vreodată împotriva Rusiei şi asta îi paralizează maşina de război. Mesajul nostru este clar: nu îi vom permite lui Putin să aibă câştig de cauză în acest război brutal”, a declarat Andrew Griffith, responsabil guvernamental din cadrul Trezoreriei, citat de Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *