Skip to content
Internațional

Londra consideră posibilă o nouă relaţie cu Moscova doar dacă Rusia ”îşi schimbă comportamentul”

TipTrip

Altă relaţie nu va fi posibilă cu Rusia, atât timp cât Moscova nu-şi schimbă atitudinea, a declarat joi un purtător de cuvânt al Theresei May în urma apelului preşedintelui rus Vladimir Putin ”să se dea pagina spionilor”, relarează AFP, citat de News.ro.

Este clar că modelul comportamentului Rusiei – de agresiune şi destabilizare – îi subminează pretenţiile de a constitui un partener internaţional responsabil”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Londra va continua, însă, să discute cu Moscova în probleme de securitate internaţională, întrucât ”este în interesul Regatului Unit”, a adăugat el.

Însă premierul a semnalat cumai multe ocazii să vom putea avea altă relaţie doar dacă Rusia îşi schimbă comportamentul”, a subliniat el.

Putin a îndemnat joi, într-o întâlnire cu reprezentanţiai agenţiilor de presă la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, ”să se dea paginii legate de spioni” în relaţiile cu Londra, afectate de mai multe scandaluri, între care şi cel al otrăvirii, în martie 2018, a fostului colonel GRU Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, la Salisbury, care s-au aflat săptămâni de zile în comă înainte să-şi revină.

Londra a acuzat Moscova de otrăvirea celor doi cu un agent neurotoxic, novicioc, acuzaţii dezminţite de ruşi.

Trebuie, într-un sfârşit, să se dea această pagină legată de spioni şi atacuri”, a îndemnat liderul de la Kremlin în această întâlnire.

Interese în sferele economice şi sociale şi în securitatea globală sunt mai importante decât jocuri cu spioni”, a subliniat el.

Putin a pledat ca Moscova şi Londra ”să lase deoparte aceste bagatele şi să facă afaceri”.

El s-a arătat conciliant în mai multe dosare internaţionale, mai ales cu europenii, dând asigurări că nu e ”o problemă” că nu a fost invitat la ceremoniile aniversării a 75 de ani de la Debarcare.

.El a rămas, din contră, ferm în criticile sale la adresa Statelor unite, care boicotează forumul, cu privire la Venezuela sau la dezarmare, avertizând că Rusia este pregătită să lase să expire, în 2021, Tratatul nuclear START.

Rusia are mare nevoie de bani privaţi pentru a atinge obiectivele afişate de Vladimir Putin la începutul celui de-al patrulea mandat al său, cu ”proiecte naţionale” ambiţioase, despre a căror finanţare este vorba, în pofida atmosferei tensionate în afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *