Marea Britanie îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit blocul din Galați

Marea Britanie
Sursă foto: Freepik

Ambasadorul Rusiei la Londra a fost convocat de Ministerul britanic de Externe în cazul dronei care a lovit, săptămâna trecută, o clădire rezidențială în Galați.

Ministrul de Externe britanic, Yvette Cooper, a condamnat incidentul, care a survenit în timpul unui atac aerian rusesc asupra Ucrainei şi a rănit două persoane la Galaţi, şi a declarat că Regatul Unit rămâne angajat faţă de aliaţii săi pentru a apăra teritoriul NATO, relatează Agerpres.

„Cel mai recent bombardament brutal al Rusiei asupra civililor în Ucraina vine după încălcarea spaţiului aerian al NATO săptămâna trecută, când a fost lovită o clădire rezidenţială în România”, a transmis Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.

„Rănirea civililor nevinovați pe teritoriul NATO este inacceptabilă şi o amintire severă a ameninţării pe care civilii ucraineni trebuie să o îndure zilnic”, se mai arată în acelaşi text.

Incidentul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 mai, când o dronă a lovit un bloc din municipiul Galați și a explodat. În urma deflagrației, un apartament în care locuiau o femeie de 53 de ani și fiul său de 14 ani a fost distrus. Cele două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: