Skip to content
Europa

Londra, UE şi alte 19 state membre ale Înaltului Consiliu ONU al Drepturilor Omului cer o reuniune pe tema situaţiei în Myanmar după lovitura de stat

Twitter

Regatul Unit, Uniunea Europeană (UE) şi alte 19 state membre ale Înaltului Consiliu ONU al Drepturilor Omului (UNHRC) au cerut luni o reuniune de urgenţă în vederea dezbaterii situaţiei în Myanmar după lovitura de stat militară, relatează AFP.

Această cerere ”este reacţia împotriva stării de urgenţă impuse în Myanmar, deţinerii arbitrare a liderilor politici democratic aleşi şi membrilor societăţii civile”, a anunţat ambasadorul britanic la UHHCR, cu sediul la Geneva, Julian Braithwaite, potrivit news.ro.

Pe de altă parte, Statele Unite au anunţat luni că intenţionează să se implice în Înaltul Consiliu ONU al Drepturilor Omului, din care Trump a retras Statele Unite în 2018, după ce l-a acuzat de ipocrizie.

”Am plăcearea să vă informez că secretarul de Stat (Antony) Blinken va anunţa că Statele Unite vor să se implice din nou în Consiliul ONU al Drepturilor Omului ca observator”, a anunţat într-un mesaj preînregistrat, difuzat într-o reuniune a UNHRC însărcinatul american cu afaceri Mark Cassayre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *