Skip to content
Politică

Loteria bonurilor fiscale: Duminică are loc următoarea extragere

" "

Duminică va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare, informează realitatea.net.

La extragere vor participa toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 august, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

" "
" "

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al MFP.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17:15. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de către toate televiziunile interesate.

În prima etapă a extragerii de duminică va fi extrasă o bilă pentru determinarea zilei bonurilor câştigătoare, iar în a doua vor fi extrase trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul MFP, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *