Loteria Română: A fost câștigat premiul de peste 1,44 milioane de lei, la categoria I a jocului Loto 5 din 40

Sursa foto: Pinterest

Premiul la categoria I a jocului Loto 5 din 40, în valoare de peste 1,44 milioane de lei, a fost câștigat la extragerea de duminică, se arată într-un comunicat de presă al Loteriei Române, transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, biletul norocos a fost jucat online pe platforma Loteriei Române, bilete.loto.ro.

De asemenea, la extragerea Noroc Plus, categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig de 85.420 de lei, cu bilet norocos jucat la o agenție loto din Iași, iar la categoria a III-a a jocului Noroc s-a raportat un câștig de 82.856 de lei, biletul fiind jucat la o agenție loto din Câmpeni, județul Alba.

În total, Loteria Română a acordat, duminica, 7 septembrie, 26.730 de câștiguri, în valoare totală de peste 3,80 milioane de lei.

Joi, 11 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Astfel, la Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 28,63 milioane de lei (peste 5,63 milioane de euro), iar la Noroc este in joc un report cumulat ce depășește 2,79 milioane de lei (peste 550.600 de euro).

Totodată, la Joker, categoria I, reportul trece de 31,07 milioane de lei (peste 6,11 milioane de euro), în timp ce la categoria a II-a, reportul este de peste 460.700 de lei (peste 90.700 de euro).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: