Louisiana obligă grădinițele, școlile și universitățile să afișeze cele zece porunci din Biblie în sălile de clasă

Sursa foto: Pixabay

Școlile publice din statul american Louisiana sunt obligate prin lege, de miercuri, să afișeze cele zece porunci din Vechiul Testament al Bibliei în toate sălile de clasă. Guvernatorul republican al statului, Jeff Landry, a promulgat legea, conform CNN. Obligația este pentru toate școlile care sunt finanțate din bani publici, de la grădinițe până la universități.

Legea cu numărul 71, aprobată de legiuitorii din parlamentul de stat, prevede că fiecare sală de clasă din școlile din Louisiana trebuie să aibă un poster pe care să fie scrise cele zece porunci biblice „cu corpuri de literă mari și ușor de citit”.

Legea specifică și textul obligatoriu care trebuie să apară pe aceste postere, dar și că el trebuie să apară pe mijlocul hârtiei și să fie elementul central al acesteia.

„Dacă vrem să respectăm supremația legii, atunci trebuie să începem cu prima lege, cea dată lui Moise, poruncile sale de la Dumnezeu”.

Adversarii legii spun că obligativitatea afișării unui text religios în toate sălile de clasă încalcă Constituția SUA, care prevede că republica americană este seculară, nu poate fi stabilită o religie de stat, iar guvernele statelor și cel federal trebuie să promoveze libertatea religioasă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: