Lovitură de stat în Niger, anunţată în direct la televiziune. Preşedintele, reţinut

niger
foto: captura

Soldaţii din Niger, ţară din Africa de Vest, au anunţat o lovitură de stat la televiziunea naţională, preşedintele fiind reţinut, transmite BBC.

Soldaţii au transmis că au dizolvat Constituţia, au suspendat toate instituţiile şi au închis graniţele naţiunii.

Preşedintele Nigerului, Mohamed Bazoum, a fost reţinut de trupele gărzii prezidenţiale încă de miercuri dimineaţă.

El a primit promisiunea „sprijinului neclintit” al Washingtonului în cadrul unui apel al secretarului de stat american Antony Blinken. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat, de asemenea, că a vorbit cu preşedintele şi i-a oferit tot sprijinul ONU.

Mohamed Bazoum este un aliat occidental cheie în lupta împotriva militantismului islamist din Africa de Vest.

Două ţări învecinate, Mali şi Burkina Faso, au cunoscut lovituri de stat declanşate de revolte jihadiste în ultimii ani. În ambele ţări, noii lideri militari au intrat în conflict cu Franţa, fosta putere colonială, care a condus anterior şi Nigerul.

În anunţul televizat de miercuri, colonelul major Amadou Abdramane, alături de alţi nouă soldaţi în uniformă aflaţi în spatele său, a declarat: „Noi, forţele de apărare şi de securitate… am decis să punem capăt regimului pe care îl cunoaşteţi. Acest lucru vine ca urmare a deteriorării continue a situaţiei de securitate şi a proastei guvernări economice şi sociale”.

El a mai afirmat că toate instituţiile ţării au fost suspendate şi că şefii ministerelor se vor ocupa de afacerile de zi cu zi.

„Toţi partenerii externi sunt rugaţi să nu intervină”, a continuat el.

„Frontierele terestre şi aeriene sunt închise până la stabilizarea situaţiei”, a adăugat acesta.

El a mai transmis că o stare de asediu nocturnă va intra în vigoare de la ora 22:00 până la ora 05:00, ora locală, până la noi ordine, scrie news.ro.

Colonelul major Abdramane a declarat că soldaţii acţionau pentru Consiliul Naţional pentru Salvgardarea Patriei (CNSP).

După anunţul televizat al soldaţilor, Blinken a cerut eliberarea preşedintelui Bazoum. El a declarat la o conferinţă de presă în Noua Zeelandă că „ceea ce constituie în mod clar este un efort de a prelua puterea prin forţă şi de a perturba constituţia”.

Blocul economic vest-african Ecowas a declarat că „condamnă în termenii cei mai fermi încercarea de preluare a puterii prin forţă”.

În cursul zilei de miercuri, mulţimile din capitala Niamey au ieşit în stradă pentru a-l susţine pe Bazoum. Un reporter BBC a văzut, de asemenea, forţe puternic înarmate loiale preşedintelui staţionate în jurul televiziunii naţionale.

Oraşul a fost în cea mai mare parte paşnic, deşi soldaţii din spatele tentativei de lovitură de stat au tras focuri de armă pentru a sparge protestul.

Nigerul se confruntă cu două insurgenţe islamiste – una în sud-vest, care a pătruns din Mali în 2015, şi cealaltă în sud-est, care implică jihadişti cu sediul în nord-estul Nigeriei. Grupări militante aliate atât cu Al-Qaeda, cât şi cu Statul Islamic sunt active în ţară.

Preşedintele Bazoum, care a fost ales în mod democratic în 2021, este un aliat apropiat al Franţei, precum şi al altor naţiuni occidentale.

Nigerul a cunoscut patru lovituri de stat de la independenţa faţă de Franţa în 1960, precum şi numeroase tentative de lovituri de stat.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL