După ce Guvernul a decis îngheţarea salariilor, pensiilor şi alocaţiilor, în paralel cu majorarea taxelor, creşte povara costurilor, la început de an. Prețul uleiului și al pâinii ar urma să crească cu cel puțin 10%, spun cei din industrie. Scumpiri vor fi și la carne și lactate, asta pentru că marii producători din țară trebuie să scoată din buzunar milioane de euro pentru a acoperi eliminarea facilităţilor fiscale pentru agricultori.
Cu un deficit de peste 100 de miliarde de lei, cu împrumuturi de peste 250 de miliarde de lei și cu presiuni din partea Comisie Europene, Guvernul a început să strângă cureaua la început de an. Salariile bugetarilor au fost înghețate, iar alocațiile și pensiile nu vor mai fi indexate cu rata inflației. Cei mai loviți au fost vârstnicii, care au pierdut o majorare de câteva sute de lei. De exemplu, la o pensiei de 2.000 de lei, seniorii trebuiau să primească 242 de lei în ianuarie.
Pensionar: „Dacă au decis să înghețe pensiile nu e o măsură bună. Cu toții așteptam o majorare, o să ne adaptăm situației, ca altădată.”
Pensionar: „Nici strictul necesar nu ne permitem. La o pensie de 2000 de lei cum să ne permitem? Cum putem să trăim? Drămuim banii de pe o zi pe alta.”
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News