Skip to content
Politică

Lovitură uriașă primită de România de la UE. Premierul confirmă vestea

România primește o lovitură uriașă din partea Uniunii Europene. Vestea a fost confirmată de premierul Victor Ponta care anunță că Uniunea Europeană a suspendat fonduri de 1 miliard de euro pentru proiecte din România din cauza acuzațiilor de corupție și nereguli. Declarația a fost făcută de șeful Guvernului într-o întâlnire organizată la București cu presa străină.

Ponta a spus că există o „problemă uriașă” cu plângerile, care sunt automat anchetate de OLAF, oficiul care investighează fraudarea fondurilor europene.

Dacă apar suspiciuni privind vreun caz, acesta este blocat şi nu mai putem solicita bani din partea Uniunii Europene”, a declarat Ponta, conform Associated Press.

Prim-ministrul a arătat că, dacă nu se va lua o decizie cu privire la aceste cazuri până la 31 decembrie 2015, proiectele vor fi finanţate din bugetul de stat. Ponta a precizat că suspiciunile se referă la proiecte în domeniul resurselor umane, alimentării cu apă şi unor finanţări de 400 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de metrou.
Răspunzând criticilor conform cărora România a recuperat doar un procent minor din cele 310 milioane de euro confiscate anul trecut în cazurile de corupție, Ponta a promis să îmbunătățească performanța prin crearea unei noi agenții.
„Sperăm să atingem o rată mai bună, precum cea de 45%, din Franța”, a spus Victor Ponta. „Nu am găsit nicio țară care să recupereze 100%”, a adăugat el, conform dcnews.ro.

3 comentarii la “Lovitură uriașă primită de România de la UE. Premierul confirmă vestea

  1. „Romania a intensificat recent campania impotriva actelor de coruptie la nivel inalt”. Adevãrat ?? Penalii de frunte sunt adusi cu duba, zornãit de cãtuse -pe usa din fatã. Televiziunile si pozarii, nu-si vãd capul de treabã. Apoi li se dã drumul lichelelor pe diferite motive: sãnãtatea dintr-o datã extrem de subrezitã, arest la domiciliu …. Si mai apoi apare
    penalul cu zambetul pe buze – proaspãt eliberat si cu banii si cu bunurile ne-atinse. Iar cei de la Comunitate, nu mai pun botul! Ca sã vezi cat sunt ei de afurisiti!..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *