Skip to content
Politică

Lucian Heiuș critică respingerea cererii de reexaminare a bugetului: PSD și ALDE au călcat în picioare orice regulă democratică

Rador

Camera Deputaților și Senatul au adoptat, miercuri în plen reunit, raportul de admitere al Comisiilor de specialitate la Legea bugetului, în forma trimisă la promulgare, respingând astfel cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis.

Legea a fost votată cu 245 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” și 2 abțineri. Anterior, comisiile reunite pentru buget-finanțe ale Parlamentului au dat raport de admitere la Legea bugetului, în forma adoptată inițial, respingând astfel cererea de reexaminare a șefului statului.

De asemenea, toate amendamentele partidelor de Opoziție au fost respinse, iar o dezbatere generală nu a avut loc, ci doar schimburi de replici acide între PSD și PNL-USR.

Parlamentarii PSD-ALDE au susținut că amendamentele Opoziției nu specifică sursele de finanțare, drept urmare nu pot fi admise. A fost prezent la dezbatere și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta a propus aleșilor să voteze proiectul de act normativ fără dezbatere.

În acest context, deputatul PNL, Lucian Heiuș a criticat modul în care a fost reexaminat bugetul, la cererea președintelui Klaus Iohannis. “Acest buget trebuia să fie pus în dezbatere publică încă din 15 noiembrie. El a ajuns în Parlament după 1 februarie. Dacă el ar fi fost pus în dezbatere la termenul pe care îl prevedea legea, nu am fi fost în această situație. Bugetul este unul nerealist, bazat pe minciuni, pe cifre umflate și pe o fugă de răspundere. Sumele alocate investițiilor sunt cele mai mici din ultimii 10 ani.

Astăzi, în Comisia de buget, a avut loc un simulacru de dezbatere la cererea președintelui României, Klaus Iohannis, de reexaminare a Legii bugetului. Cei din PSD și ALDE au călcat în picioare orice regulă democratică. Prin votul lor, au confirmat că nu îi interesează construcția de spitale, construcția de autostrăzi, finanțarea învățământului, finanțarea autoritățile locale, dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai al românilor”, a precizat Heiuș pentru PSNews.ro

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis trimisese Parlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, susţinând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. Demersul președintelui a venit după ce judecătorii CCR au respins, săptămâna trecută, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *