Skip to content
Economie

Lucian Heiuş: Îmi propun să accentuez poziţia ANAF ca partener onest al contribuabililor corecţi, dar şi să luptăm împotriva evaziunii fiscale

Facebook

Nou şef al ANAF, Lucian Heiuş, afirmă că îşi propune, în mandatul său, să accentueze „poziţia ANAF ca partener onest al contribuabililor corecţi, dar şi să luptăm, în acelaşi timp, cu toată determinarea, împotriva evaziunii fiscale”.

„Pentru mine începe astăzi o nouă etapă, plină de provocări şi, sper eu, de reuşite, în fruntea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Le mulţumesc domnului premier Nicolae Ciucă şi domnului ministru Adrian Câciu pentru încredere, sunt onorat să pot contribui la dezvoltarea şi modernizarea acestei instituţii de care sunt legat profesional şi sufleteşte de atâta timp”, a afirmat Heiuş, joi seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că unul dintre obiective este lupta împotriva evaziunii fiscale. „Îmi propun să accentuez poziţia ANAF ca partener onest al contribuabililor corecţi, dar şi să luptăm, în acelaşi timp, cu toată determinarea, împotriva evaziunii fiscale. Suntem o echipă profesionistă şi capabilă, iar misiunea noastră este să asigurăm resursele necesare pentru ca statul să îi poată servi cât mai bine pe cetăţeni”, a explicat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *