Skip to content
Republica Moldova

Lucian Mândruţă: Vă cer să votaţi în Moldova ca să apăraţi România!

rfi.ro

Jurnalistul Lucian Mândruţă lansează un apel către cetăţenii din Republica Moldova, chemaţi duminică la urne la alegerile prezidenţiale, să voteze „pentru a apăra România”.

Dragi moldoveni care traiti in Romania
Am o rugaminte la voi: sa faceti un dig langa râu.
Stiti cum e cand ai casa langa râuri care vin mari cand ploua mult. Un an, doi, zece e totul bine … si dupa aceea ai ghinion de o rupere de nori si ramai fara ea.
Stiu ca ati avut casa mai aproape de râu decat acum, in Republică. Stiu ca pentru multi casa asta e acum sub apa, metaforic vorbind. Si nu sub apa, caci apa e transparenta, ci sub mâl. Un mâl de vorbe si de oameni in care nu mai aveti incredere, la voi in Republica-Mama.
Acum v-ati mutat un pic mai departe de pericol. Dar el vine incoace.
Si de aceea vreau sa va rog sa votati.
Nu pentru ca va mai pasa de ce se intampla in prima voastra casa – desi eu cred ca inca va dor si inca va bucura vestile de acasa.
Va cer sa votati la voi tot asa cum construiti un dig langa sat, dupa inundatii. Si mai bine, inaintea lor.
Ca sa ne protejati pe noi toti. Sa ne protejati de avansul neincetat spre Vest al oamenilor si ideologiilor care vor sa ne ia libertatea – individual si ca natiune.
Va cer sa votati in Moldova ca sa aparati Romania.
Pentru ca nu e indiferent cine vine acolo. Nu e indiferent daca avem un vecin care ne vrea prieteni si parteneri sau un vecin care ne vede dusmani si-si cauta aliati (deja i-a gasit, ce sa mai caute) la Rasarit.
Tocmai de aceea azi e important sa va pese. Pentru ca miza e si noua voastra casa.
Daca va place si vreti sa ramana libera si la adapost de inundatii rosii, faceti un drum pana la ambasada sau consulat sau sectia de votare de pe langa voi.
Stiu ca e departe pentru multi si n-o sa va plateasca nimeni benzina. Considerati-o insa o investitie. In cativa saci cu nisip pusi la digul care apara libertatea de servitute.
Multumesc„, scrie Mândruţă pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *