Skip to content
Societate

Lucian Mîndruță ironizează protestul din Piața Victoriei: E primul show al lui Garcea în 20 de ani la care reușesc să râd

psnews.ro

Un protest la care au participat sute de persoane ce reclamau abuzuri ale autorităţilor în legătură cu gestionarea pandemiei de coronavirus a avut loc, duminică, în Piaţa Victoriei din Capitală. Oamenii au protestat faţă de așa-zisa”dictatura sanitară” şi cei mai mulţi nu purtau măşti de protecţie şi nu au respectat distanţa fizică. Participanţii cereau ”libertate” şi strigau ”Hoţii”, ”Criminalii”, dar şi ”Vrem eliberare, nu carantinare”. Printre participanții la protest s-a aflat și actorul Mugur Mihăescu.

Jurnalistul Lucian Mîndruţă a avut o scurtă reacție pe marginea protestelor de ieri din Capitală. Acesta a declarat pentru PS News că protestele din Piața Victoriei reprezintă expresia unui impact al propagandei.

“Protestele sunt deja expresia unui impact al propagandei. Păcat însă că partidele de opoziție par că s-au aliat cu virusul. Totodată ele par că s-au aliat și cu cei mai puțin educați români, din păcate”, a spus Lucian Mîndruță.

Acesta l-a ironizat totodată și pe Mugur Mihăescu.

“Este primul show al lui Garcea în 20 de ani la care reușesc să râd”, a completat jurnalistul.

Amintim că protestul de ieri a fost organizat pe Facebook. Iniţiatoarea acţiunii de protest este Iosefina Pascal. Aceasta a scris pe Facebook: „Toți oamenii care susțin Legea Dictaturii Sanitare, în forma abominabilă condeiată de Guwerner, sunt complici la distrugerea democrației şi libertăților cetățenești din România”.

Ulterior, Jandarmeria Bucureşti a transmis că pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise. În total 13 persoane care au participat la protestul din Piaţa Victoriei au fost amendate.

”În legătură cu manifestaţia publică din Piaţa Victoriei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise. Echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu persoanele prezente pentru a le aduce la cunoştinţă prevederile legale şi măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi”, a transmis, duminică seară, Jandarmeria Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *