Skip to content
Puterea Știrilor Video

Lucian Romașcanu, detalii de culise: varianta de premier a PNL cu care PSD ar putea fi de acord

PS News

Senatorul Lucian Romașcanu, invitat miercuri în studioul „Puterea Știrilor”, a declarat că la această oră au loc discuții cu PRO România, ALDE și UDMR pentru un mandat comun cu care să meargă la discuțiile de la Cotroceni.

Potrivit senatorului, la discuțiile care au avut loc cu o zi în urmă, PSD nu dorea să vină cu o propunere de premier în fața președintelui. „Nu cred că are rost să mergem și să batem la uși închise”, spune Romașcanu.

Social-democratul nu a exclus nici posibilitatea ca PSD să susțină un premier tehnocrat propus de PNL. „Cred că pe o nominalizare rațională din partea președinției, PSD poate să voteze „pentru”, precizează Romașcanu.

„De această dată, lucrurile sunt în desfășurare și cred că vor mai exista niște întâlniri ale conducerii cu partenerii sau posibilii noștri parteneri. Mandatul de ieri era să nu avem o propunere de prim-ministru, având în vedere că atunci când am avut-o nu am fost băgați în seamă. Nu cred că are rost să mergem și să batem la uși închise(…)

Nu știu dacă s-a schimbat ceva față de decizia de ieri. Știu că vor exista astăzi întâlniri cu Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, eventual cu UDMR(…). Nu există un nume în PNL pe care PSD să îl susțină pentru funcția de premier. Atâta timp cât vorbim despre un guvern politic, PSD nu poate susține un guvern politic PNL niciodată. Și din punct de vedere ideologic, dar și din punct de vedere al tristelor experiențe pe care le trăim de 3 luni încoace(…) Noi putem participa cu un vot „pentru” dacă va exista un Guvern apolitic, de specialiști, care să își asume guvernarea țării până la terminarea acestui ciclu electoral. Nu vom susține un Guvern politic dintr-o zonă a liberalilor(…)

În schimb, este discutabil dacă PNL va susține un premier tehnocrat. PSD ar putea susține un premier tehnocrat propus de PNL. Nu pot eu decide în locul colegilor mei care au această capacitate în Comitetul Executiv, dar cred – pentru că ne dorim să se oprească această criză – pe o nominalizare rațională din partea președinției, PSD poate să voteze „pentru”, a declarat senatorul Lucian Romașcanu, la Puterea Știrilor.

Președintele Klaus Iohannis, consultări decisive cu partidele

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, după ce a acceptat depunerea mandatului de premier desemnat de către Ludovic Orban.

Astfel, Iohannis se va consulta, de la ora 16,00 cu delegaţia PNL, de la ora 16,30, cu delegaţia PSD, de la 17,00, cu delegaţia USR, de la 17,30, cu delegaţia UDMR, de la 18,00, cu delegaţia PMP, de la ora 18,30, cu delegaţia ALDE, de la 19,00, cu delegaţia grupului Pro Europa şi de la 19,30, cu delegaţia Grupului minorităţilor naţionale.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *