Liderul social-democrat Lucian Romașcanu a declarat joi, în ședința Consiliului Județean (CJ) Buzău, că ocazia de a deveni membru al Curții Europene de Conturi din partea României este una de nerefuzat, iar șefia organizației județene a Partidului Social Democrat (PSD) ar putea fi preluată de chestorul Camerei Deputaților, Romeo Lungu.
Comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European a emis un aviz pozitiv pentru nominalizarea lui Lucian Romașcanu drept membru al Curții Europene de Conturi din partea României, cu 22 de voturi ”pentru”, două ”împotrivă” și cinci abțineri.
Liderul PSD Buzău și președinte al CJ a subliniat în acest context că este o oportunitate de a reprezenta cu succes la nivel internațional interesele naționale.
”Am vorbit cu colegii, nu am vrut să dau declarații de presă înainte să vorbesc cu colegii din CJ, din partid, este o oportunitate pe care mi-a oferit-o Guvernul României. Am trecut de cel mai important examen, să spun așa, acela al audierii în Comisia de control bugetar a Parlamentului European, urmează un vot în Parlamentul European, este o ocazie pe care nu poți s-o refuzi și este o ocazie chiar de a reprezenta Buzăul cu cinste la nivel internațional. Este o poziție extrem de importantă, poate echivalentă cu funcția de comisar european. Plecarea, dacă va fi să fie, va fi la 1 iulie în acest an”, a declarat Romașcanu.
Funcția de președinte al PSD Buzău ar urma să fie stabilită de către Conferința Județeană a partidului iar conducerea CJ ar urma să fie asigurată de către cei doi vicepreședinți, Adrian Petre și Claudiu Damian.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News