Lucian Șova: „Ne-am plictisit de Grindeanu, nu doar pe șantiere, ci și la minister”

Lucian Șova

Invitat marți în emisiunea Puterea Știrilor, fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, l-a criticat dur pe actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, după ultimele declarații privind lucrările la Autostrada A7. Lucian Șova susține că ministrul Sorin Grindeanu „își risipește timpul cu aceste așa-zise inspecții pe șantier” și „emană un grad foarte ridicat de superficialitate”.

„Ne-am plictisit de Grindeanu, nu doar pe șantiere, ci și la minister”

„Am reținut două aserțiuni din expozeul foarte lung și elaborat pe care l-a prezentat ministrul Transporturilor. Unu: că o să ne plictisim de el pe șantiere. Eu zic că deja ne-am plictisit de el, nu numai pe șantiere, ci și la minister, și o să și argumentez de ce. Iar al 2-lea lucru: că este o persoană optimistă. Nu a spus ce urmează să se întâmple dacă aceste termene, care sunt reactualizate, pentru că termenele inițiale au fost depășite, au fost încălcate, și cu optimismul său a acordat alte termene, ce se va întâmpla în condițiile în care nu vor fi respectate aceste termene. Ca să știm și noi acest lucru și să știe și antreprenorii, pentru că este într-adevăr o situație foarte încurcată, că șantierele sunt cam la mijloc din punct de vedere al execuției. Termenele finale sunt destul de apropiate, vorbim de vara lui 2026, să termine cu PNRR-ul, că trebuie trași toți banii din PNRR. Și noi ne bucurăm de optimismul domniei sale. Nu, după părerea mea, emană un grad foarte ridicat de superficialitate.

Își risipește timpul cu aceste așa-zise inspecții pe șantier, nu-și face niciodată o introspecție în precedentele activități petrecute pe șantier și consecințele pe care le-au produs, pentru că a mai fost pe aceste șantiere și termenele tot nu au fost respectate. Atunci ce să înțeleg? Că mai mult încurcă decât îi ajută pe antreprenori. Ce a spus despre gropile de împrumut sunt niște banalități. Sigur că oamenii care se uită la televizor nu înțeleg multe. Cred că-i mare lucru să stabilești un loc în care să facă antreprenorul o gaură de unde să ia niște pământ, să îl pună pe autostradă și apoi să o acopere și s-o redea circuitului agricol. Astea-s gropile de împrumut. Pânza freatică-i prea sus? Păi n-au fost făcute studii de fezabilitate care au prezentat acest lucru. Este și proiect. Proiectantul ce a făcut? A zis că pe aici trebuie pus 1m de pământ și după aceea acuma vedem că trebuie puși 2m. Lucrurile acestea trebuie să implice responsabilități contractuale din partea tuturor. Deocamdată pare că este timp să ne simțim bine pe șantiere și să fim optimiști și să ne pregătim să fim și plictisiți”, a declarat Lucian Șova, fostul ministru al Transporturilor.

 

Amintim că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost luni în vizită pe Autostrada Moldovei A7, pe tronsonul 2 Ploiești-Buzău. Potrivit ministrului, lucrările pe primele două loturi, care au o lungime de 63,25 km, „avansează într-un ritm bun!”.

Chiar dacă încă este iarnă, vremea bună le-a permis constructorilor să reia lucrările pe Autostrada Moldovei A7. Astfel, pe primul Lot (Dumbrava- Mizil), cu o lungime de 21 km, asocierea româno-italiană a ajuns la un stadiu fizic de 43%. Valoarea acestui contract este de 1,46 miliarde de lei (fără TVA).

Pe Lotul 2 (Mizil- Pietroasele), construit de o asociere româno-bulgară, lucrările au un stadiu fizic de aproximativ 42%. Construcția acestui lot, cu o lungime de 28,35 km, costă 1,24 miliarde de lei (fără TVA).

„Ritmul trebuie să crească însă pe măsură ce vremea se va îmbunătăți, având în vedere că ambele loturi (cu o lungime însumată de 49,35 km) au termen de finalizare anul acesta!”, a mai precizat ministrul Transporturilor.

În ceea ce privește Lotul 3 (Pietroasele- Municipiul Buzău), cu o lungime de 13,9 km, lucrările urmează să înceapă pe data de 1 martie 2024.

Construcția tronsoanelor din A7 (Autostrada Moldovei), între Ploiești și Pașcani, este finanțată prin PNRR, motiv pentru care lucrările trebuie finalizate cel mai târziu în 2026, potrivit ministrului Grindeanu.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL