Lucrări în avans la tunelul de pe Autostrada Sibiu – Piteşti

Sursă foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu anunţă, miercuri seară, că se lucrează, în condiţii de iarnă la primul tunel de pe Autostrada Sibiu – Piteşti, fiind executate mai multe lucrări. Scrioşteanu afirmă că, dacă antreprenorul păstrează ritmul actual, va fi o nouă lucrare de infrastructură rutieră care se va finaliza înainte de termenul contractat.

”Am fost pe şantierul Secţiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeş a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, unde continuă lucrările, atât pe corpul autostrăzii, cât şi la primul tunel la nivel de autostradă aferent acestei autostrăzi, care traversează Munţii Carpaţi. Antreprenorul execută, în condiţii de iarnă, lucrări pe întregul amplasament al proiectului”, anunţă, miercuri seară, Irinel Ionel Scrioşteanu.

Secretarul de stat detaliază lcurările care s-au realizat până acum:

se execută lucrări de excavaţie aferente celor două fire ale tunelului, respectiv ieşirea din tunel pe sensul Sibiu-Piteşti (denumit conform tradiţiei de către antreprenor, tunelul Daniela) şi intrarea în tunel pe sensul Piteşti-Sibiu (tunelul Alina)

au fost executaţi 150 metri de tunel pe firul ieşiri din tunel, sensul Sibiu-Piteşti

au fost executaţi 81 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Piteşti-Sibiu

au fost foraţi, armaţi şi betonaţi 13.700 ml din 20.500 ml de piloţi necesari structurilor aferente acestui tronson de autostradă

  1. au fost executate fundaţiile pentru 4 din cele 16 podeţe
  2. se lucrează la instalarea poligonului pentru producerea de elemente prefabricate în şantier
  3. au fost executate drumurile tehnologice în proporţie de 87%
  4. se execută lucrări de terasamente pe un sector al proiectului
  5. se execută lucrări de deviere a DJ678
  6. se execută lucrări de consolidare a terenului între km 83+580 şi km 84+040
  7. se execută lucrări aferente structurilor
  8. continuă relocarea reţelelor de utilităţi publice de gaz, electricitate, canalizare şi apă menajeră

”Antreprenorul dispune în şantier de 360 muncitori şi 150 utilaje, iar dacă buna mobilizare a acestuia se menţine, va fi o nouă lucrare de infrastructură rutieră care se va finaliza înainte de termenul contractat”, a mai transmis Scrioşteanu.

Potrivit acestuia, tunelul Momaia va avea o lungime de 1,3 km şi va fi format din 2 galerii principale separate, Daniela şi Alina, câte una pentru fiecare sens de mers.

Va fi realizat în conformitate cu normativele şi directivele europene, având:

  • ️câte 2 benzi pe sens şi acostamente
  • sistem de ventilaţie
  • sistem de evacuare
  • iluminat public
  • sistem de comunicare
  • câte o clădire la intrare şi ieşire, pentru controlul şi operarea tunelului

”Reamintesc faptul că la construcţia celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile, cu echipe de specialişti aduşi din Austria, împreună cu muncitori din România, care utilizează noua metodă austriacă NATM, folosind tehnologie de ultimă generaţie”, a mai scris Scrioşteanu.

Secţiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeş are o lungime de circa 10 km, iar pe această secţiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje şi viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde şi construcţia unui nod rutier la Ţigveni, care va face conexiunea cu Secţiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122 de km, este împărţită în 5 secţiuni, va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: