Lucrările de licență de la Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, au fost eliminate

Sursă foto: UBB
Sursă foto: UBB

Studenții care anul următor finalizează ciclul de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității clujene Babeș-Bolyai nu vor mai fi nevoiți să realizeze o lucrare de licență.

Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce „peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru”, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății, conform Edupedu.

„Am cântărit faptul că există o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat, care, din păcate, nu întrunesc standardele de calitate, care să permită o verificare reală a existenței sau inexistenței plagiatului

Concret, în lucrările studenților noștri, orice referire la un text de lege, orice referire la hotărâri judecătorești este marcată ca fiind plagiat, pentru că mai există undeva un document electronic în acest sens”, a mai subliniat acesta.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: