Lotul 3 din A0 Sud, dintre Bragadiru şi Joiţa, adică dintre DN6 Bucureşti-Alexandria şi A1, ar putea fi gata spre finalul anului, după ce promisiunile grecilor de la Aktor nu au fost respectate.
Cristian Pistol, şeful CNAIR atrăgea atenţia în iunie că lucrările merg încet, iar la acea vreme rămânea în picioare termenul de „final de septembrie”. În realitate, la mijlocul lunii trecute încă erau utilităţi de relocat pe traseul autostrăzii.
Într-un interviu acordat ZF în luna aprilie 2024, Alexandros Exarchou, vicepreşedinte şi CEO al Intrakat S.A., grupul care deţine acum Aktor explică faptul că „deja putem vedea rezultatele tranzacţiei dintre Ellaktor şi Intrakt. În trecut nu am performat prea bine în România, dar acum vom rezolva şi acest aspect. Spre exemplu, la final de august, început de septembrie, vom finaliza lucrările la lotul 3 din A0 între DN6 şi A1. Avem aici 650 de angajaţi şi vom creşte. Nu vrem să avem Aktor ca o ramură, vrem ca o companie“.
Miza lotului 3 din A0 Sud o reprezintă deblocarea actualei centuri, DNCB pe tronsonul dintre DN6 şi A1, unde cu excepţia pasajului de la Domneşti în continuare se circulă pe o bandă pe sens – motiv pentru care nici pasajul nu a avut un impact mare asupra traficului, în condiţiile în care imediat după pasaj din trei benzi se formează una singură.
La fel ca şi pasajul de la Domneşti, lucrările realizate până acum nu fac decât să blocheze şi mai mult sudul Bucureştiului – zona pasajului la Domneşti este la fel de blocată precum înainte pe centura Capitalei, iar în plus, pentru că A0 se termină în Bragadiru, tot traficul de pe autostradă este „vărsat” pe DN6 în Bragadiru, spre DNCB. Bragadiru este o localitate din Ilfov care a cunoscut o amplă dezvoltare rezidenţială, dar fără a ţine cont de norme de urbanism – străzi mici, înguste, blocate de maşini parcate, sufocate acum şi mai mult de traficul rutier.
Potrivit datelor CNAIR publicate la începutul lunii septembrie, Aktor a ajuns la circa 70%, faţă de 63% în aprilie – grad de execuţie pe lotul al treilea din A0 Bucureşti Sud, cu un progres de trei puncte procentuale faţă de martie. Pentru a recupera teren, ar fi necesar un progres de cel puţin şapte puncte procentuale lunar.
Cu A0 gata pe zona de sud a Capitalei, se va putea circula practic pe 362 km de autostradă, de la Constanţa la Piteşti. Până atunci, cel mai lung tronson de autostradă din România este de 245 km, de la Târgu-Mureş la Holdea.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News