Skip to content
Politică

Ludovic Orban anunță: Am pornit o comunicare pe scară largă cu toți cetățenii români

psnews.ro

Cel mai nou sondaj IMAS aruncă PSD pe locul doi la europarlamentare, la 4 puncte procentuale în urma PNL. Acesta din urmă s-a clasat pe primul loc în ultimul sondaj realizat de IMAS cu 25, 2 %, detronând PSD din preferințele românilor, care a obținut 21,5 %.

În urma acestui rezultat, președintele partidului, Ludovic Orban a declarat că are încredere în  votul electoratului pentru a învinge partidul aflat la guvernare.

”Am pornit o comunicare pe scară largă cu toți cetățenii români, în cadrul unei campanii pe care o derulăm  față în față cu românii, pentru a le prezenta proiectele noastre, pentru a le arăta adevărul, despre răul imens făcut României de actuala coaliție majoritară, avem încredere că vom reuși să învingem PSD. De asemenea, suntem alături de președinte în referendumul pe care l-a inițiat, pe care îl considerăm fundamental pentru evoluția ulterioară a societății românești, pentru asigurarea independenței justiției și pentru împiedicarea oricărei samavolnicii care ar mai  putea să fie comisă  de o guvernare împotriva principiilor și valorilor care stau la baza organizării societății democratice a societății românești”, a spus liberalul.

Chestionat dacă speră ca același rezultat să fie și în data de 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare,  Ludovic Orban a declarat:

”Niciodată nu ne-am luat după sondaje, noi suntem un  partid serios, afla în slujba oamenilor, un partid implicat într-un efort amplu în toate localitățile de comunicare directă cu cetățenii români, iar în cazul acestei acțiuni, încercăm să aducem românii alături de noi, într-un proiect care să  readucă România pe drumul firesc”, a afirmat liderul PNL.

Reacția lui Ludovic Orban vine după ce IMAS a publicat un nou sondaj, conform căruia PNL ar obţine 25,2% din voturile românilor dacă duminică ar avea loc alegeri europarlamentare. Ar obţine astfel cu 4 procente mai mult decât PSD, care este cotat cu 21,5% din voturi.

Alianţa USR-PLUS ar strânge 17,7% din voturi, iar ALDE ar obţine 12,7%. Top 5 este completat de Pro România a lui Victor Ponta cu 11,2 la sută din voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *