Skip to content
Politică

Ludovic Orban, atac la Dragnea și Tăriceanu: Distrug economia României. Fondul Suveran, o mega escrocherie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, lansează un atac dur la adresa liderilor coaliţie pentru măsurile luate în economie care au produs efecte negative şi riscă să arunce România în haos.

Guvernele PSD- ALDE actioneaza parca dupa un plan elaborat de inamici ai Romaniei cu scopul de a pune pe butuci economia Romaniei. Blocarea proiectelor mari de infrastructura de transport, blocarea investitiilor publice, distrugerea sistemului financiar- bancar, distrugerea sectorului energetic, punerea in dificultate a sistemelor de comunicatii, nationalizarea pilonului 2 de pensii, jefuirea companiilor romanesti, aruncarea in aer a finantelor publice locale, provocarea unor dezechilibre economice grave, descurajarea investitiilor private romanesti si straine, izolarea Romaniei pe plan international, alungarea efectiva din tara a sute de mii de romani, prabusirea autoritatii institutiilor statului roman, blocarea achizitiilor publice din domeniul apararii, subfinantarea serviciilor de informatii ( care apara Romania de amenintarile tot mai mari la adresa sigurantei nationale ) sunt actiuni care nu mai par sa fie rodul intamplarii, ci al unei premeditari care ascunde intentii ostile la adresa Romaniei”, a scrie Ludovic Orban pe Facebook.

Liderul opoziţiei prezintă înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii drept o „mega escrocherie” care are ca rol punerea sub control politic al celor mai importante şi profitabile companii de stat.

„Nu ultima, dar printre cele mai periculoase lovituri, este NOUA TENTATIVA de infiintare a fatidicului Fond suveran de investitii si dezvoltare.Dupa ce am reusit sa il blocam un timp prin atacul la Curtea Constitutionala, guvernul revine cu un nou proiect.
Asa zisul fond suveran este de fapt o megaexcrocherie prin care se urmaresc mai multe obiective: punerea sub controlul politic al lui Dragnea a celor mai imortante si profitabile companii romanesti cu capital majoritar de stat; obtinerea de bani sub forma de imprumut, girand cu actiunile companiilor; folosirea acestor bani pentru niste investitii decise politic; scoaterea de sub legislatia europeana din domeniul achizitiilor a tuturor contractelor care se vor incheia, pentru a hrani clientela politico-economica a PSD- ALDE cu bani publici fara niciun control din partea institutiilor statului; preluarea ostila a acestor companii romanesti de catre niste clienti obscuri ai actualei puteri, ca urmare a imposibilitatii de restituire a imprumuturilor etc.

PNL va uza de toate armele din dotare pentru a impiedica constituirea acestui fond, care nu reprezinta altceva decat o pusculita de partid a PSD si ALDE, alimentata din banii nostri, ai cetatenilor romani”, conchide Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *