După ce Ludovic Orban i-a făcut o sesizare la ANI premierului Victor Ponta, acuzându-l pentru fals în declarațiile de avere, liberalul pare decis să apeleze la instanță și în ceea ce îi privește pe aleșii locali care au părăsit PNL și PDL pentru a merge la PSD sau la partidul lui Tăriceanu.
Ludovic Orban a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că primarii care pleacă din PNL şi PDL la alte partide vor fi acţionaţi în instanţă, probabil conștient de proporțiile dezastrului în care se află ACL, după ce un număr uriaș de aleși locai au decis să părăsească partidul.
”Am pregătit model standard de acţiune în contencios (…) Mai fac încă o dată anunţul, ca să ştie toţi primarii şi toţi băieţii ăştia care sunt implicaţi. Deocamdată nu am primit de la niciun secretar de consiliu local declaraţii de apartenenţă politică a unor aleşi locali proveniţi din PNL sau PDL care să îşi fi schimbat culoarea politică.
Imediat ce vom intra în posesia acestor declaraţii de apartenenţă, şi nu mai e decât o săptămână, noi am pregătit model standard de acţiune în contencios”, a spus Ludovic Orban.
Acesta a adăugat că acţiunea în instanţă va fi demarată până la alegerile prezidenţiale. ”Vom alimenta plângerea penală depusă deja şi pe care este deschis deja dosar in rem”, a explicat Orban.
Totuși liberalul pare să uite că și PNL a beneficiat consistent de pe urma OUG 55, privind migrația aleșilor locali. Spre exemplu, chiar ieri, primarul din Deva, fost membru al PC, a decis să se alăture PNL, fiind de altfel un transfer important al liberalilor în contextul prezidențialelor.
Întrebarea este următoarea: Orban îi acționează în judecată pe toți cei care au părăsit ACL. Dar pe cei care s-au alăturat PNL sau PDL oare îi va acționa în judecată?
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News