Skip to content
Politică

Ludovic Orban, la „Dosar de Politician”: Eu îmi doresc soluţionarea cât mai rapidă a crizei

news.ro

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri seară, că este rolul Parlamentului să învestească un guvern, iar blocarea unei moţiuni de cenzură este neconstituţională. Întrebat dacă îşi doreşte căderea guvernului condus de Florin Cîţu, Orban a declarat: ”Eu îmi doresc soluţionarea cât mai rapidă a crizei”.

Ei trebuie să se hotărască. Sâmbătă, duminică, luni, marți m-au acuzat că grăbesc moțiunea, iar acum, în penibilul conflict juridic între Guvern și Parlament în care nu există niciun conflict juridic, în Parlament, în cuprinsul acelui document mă acuză că am întârziat comunicarea moțiunii către Guvern, trebuie să se hotărască.

Eu sunt un om care gândesc fiecare decizie pe care o iau într-o funcție publică. Am studiat toate prevederile constituționale, regulamentare, toate deciziile Curții Constituționale de-a lungul diferitelor spețe și lucrurile sunt foarte clare. Oricine împiedică derularea procedurii aferente moțiunii de cenzură încalcă Constituția și, atenție, o gravitate fără precedent, încalcă principiul constituțional al statului de drept, adică afectează democrația, și este normal să fie așa”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, în emisiunea „Dosar de politician”, realizată de jurnalistul Silviu Mănăstire la postul B1 TV.

 

Practic Parlamentul, care este organul reprezentativ suprem al poporului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei, este cel care învesteşte guverne în numele poporului pe care îl reprezintă. În momentul în care cineva încearcă să blocheze procedural, profitând de o majoritate în Birourile Permanente Reunite sau prin alte structuri, practic împiedică Parlamentul să-şi exercite dreptul de cenzurare a activităţii guvernamentale şi să pună punct, dacă există o majoritate parlamentară care nu mai sprijină guvernul respectiv, activităţii unui guvern care nu mai beneficiază de legitimitate pentru că nu mai are sprijin în majoritatea parlamentară.

Blocarea procedurii moţiunii de cenzură, tertipurile astea de blocare a procedurii sunt, în mod evident, prin deciziile Curţii Constituţionale, reprezintă o încălcare a Constituţiei şi o încălcare a principiului constituţional al statului de drept”, a mai spus liderul liberalilor.

Ludovic Orban a amintit că, conform Constituției, Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român și are dreptul să pună capăt activității unui Guvern rămas fără o majoritate parlamentară care să îl susțină.

Întrebat dacă îşi doreşte căderea guvernului condus de Florin Cîţu, Ludovic Orban a răspuns: „Eu îmi doresc soluţionarea cât mai rapidă a crizei”.

Legat de ceea ce se întâmplă la conducerea PNL și i-a ironizat pe cei din tabăra Cîțu. „N-am scăpat din mână nimic. S-a format o majortitate, care nu are legătură cu performanța. Niște oameni au ajuns la guvernare susținuți de mine și de colegii în urma unor rezultate foarte bune. O parte din această echipă a hotărât cine conduce partidul.

Ceea ce s-a întâmplat azi e nestatutar și împotriva legii. Cum să încerci să iei o decizie, în care tu să obligi parlamentarii să încalece Constituția și legea. Nu îmi mai spuneți de declarațiile lor, că nu e suficient să ai claxon. Trebuie să ai motor și direcție, lăsați claxonul„, a mai spus Ludovic Orban.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *