Skip to content
Politică

Ludovic Orban, mesaj către europarlamentarii PNL după întâlnirea în Biroul Executiv

radu-tudor.ro

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că europarlamentarii liberali au fost mandataţi de Biroul Executiv al partidului să susţină candidatura Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de procuror-şef al Parchetului European.

„PNL a luat decizia în Biroul Executiv să mandateze reprezentanţii PNL la nivelul Parlamentului European să susţină candidatura pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European a doamnei Laura Codruţa Kovesi, un candidat român care are o şansă foarte mare de a putea obţine numirea în această funcţie extrem de importantă la nivel european. Practic, europarlamentarii noştri sunt mandataţi să facă lobby atât la nivelul Parlamentului European, în primul rând în grupul PPE, dar şi pe lângă europarlamentarii din celelalte grupuri care ar putea fi determinaţi să susţină candidatura doamnei Codruţa Kovesi. De asemenea, lobby-ul să se desfăşoare către toţi reprezentanţii din PPE de la nivelul instituţiilor europene sau care participă în procesul de luare a acestei decizii”, a declarat Orban, după şedinţa conducerii PNL, citat de Agerpres.

Potrivit unui document apărut recent în spaţiul public, Laura Codruţa Kovesi este prima pe o listă scurtă de trei procurori dintre care va fi selectat şeful Parchetului public european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *