Skip to content
Politică

Ludovic Orban, prima reacție după prestația lui Iohannis la Strasbourg: A avut un discurs substanțial! EXCLUSIV

RFI Romania

Presedinte Klaus Iohannis, aflat marți la Strasbourg, a ținut un discurs în plenul Parlamentului European, unde a transmis un mesaj de unitate europarlamentarilor prezenți.

CITIȚI MAI MULTE AICI: Președintele Klaus Iohannis, aflat marți la Strasbourg, a ținut un discurs în plenul Parlamentului European, unde a transmis un mesaj de unitate europarlamentarilor prezenți.

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura marți cu președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, pentru a transmite impresiile sale referitoare la prestația lui Klaus Iohanis în fața oficialilor europeni. Astfel, în viziunea liderului PNL, Klaus Iohannis a avut un discurs substanțial, primit pozitiv de europarlamentarii care fac parte din PPE și ALDE.

A fost un discurs substanțial care a reflectat viziunea președintelui Klaus Iohannis privitor la viitorul Uniunii Europene și care arată aprecierea și respectul pe care îl are la nivelul UE

Cei care au urmărit discursul au avut în mare parte opinii favorabile. Se poate vedea din declarații și luările de poziție de la nivelul PPE până la nivelul ALDE. De asemenea, de precizat este declarația președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker din care reiese că președintele României rezonează cu poziția oficială a Comisiei Europene. Acest lucru a fost exprimat prin declarația foarte fermă și clară a președintelui Comisiei Europene care se referă și la necesitatea consensului pe plan național pentru România legat de respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția care să asigure independența justiției, statul de drept și continuarea luptei anticorupție”, a precizat președintele liberalilor.

Întrebat dacă președintele României Klaus Iohannis a reușit să repare imaginea pe plan extern al României, Ludovic Orban a atras atenția că reacțiile critice la adresa țării noastre au venit din cauza Guvernului susținut de PSD-ALDE, iar oficialii europeni au făcut diferența între poziția șefului statului român și cea a Executivului Dăncilă. Mai mult, Ludovic Orban a subliniat eforturile pe care le face Klaus Iohannis pentru a consolida statul de drept în România prin consultările pe care le va avea miercuri cu partidele parlamentare la Cotroceni privind respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția legat de Legile Justiției.

De regulă, afirmațiile critice care au fost făcute la adresa Guvernului și a coaliției guvernamentale, și chiar unele exprimări au fost clare în acest sens, că nu președintele este vizat de punctele de vedere din exterior, ci Guvernul și majoritatea guvernamentală

Președintele a declanțat consultări la Cotroceni și sunt convins că va explica foarte serios necesitatea armonizării legilației din România cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu toate punctele de vedere exprimare de-a lungul timpului de la partenerii noștri din UE, SUA, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei până la grupul de state GRECO”, a mai adăugat președintele PNL.

Totodată, chestionat dacă este de părere că Executivul va ține cont de recomandările venite din exterior, inclusiv cele ale Comisiei de la Veneția, Ludovic Orban a răspuns tranșant că este singura soluție dacă există o urmă de responsabilitate și de girjă față de destinul european al României în cadrul coaliției guvernamentale PSD-ALDE.

Dacă mai au o urmă de responsabilitate și de grijă față de destinul european al României, vor trebui să renunțe la interesele personale și să înțeleagă că suntem în ceasul al 12-lea și nu există altă soluție pentru România decât aceasta”, a conchis Ludovic Orban în exclusivitate pentru PSnews.ro.

1 comentariu la “Ludovic Orban, prima reacție după prestația lui Iohannis la Strasbourg: A avut un discurs substanțial! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *