Skip to content
Politică

Ludovic Orban susține că nu are „nici cea mai mică emoţie” în privința alegerii sale în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

PSnews

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a susținut că nu are deloc emoții în privinţa alegerii sale la conducerea Camerei Deputaţilor. El s-a arătat convins că toți parlamentarii care compun coaliţia de centru-dreapta îl vor vota.

Duminică, liderul liberalilor s-a arătat convins că va ajunge la șefia Camerei Deputaților, așa cum conducerea Senatului va reveni partenerilor de la USR-PLUS. Ludovic Orban a admis, totuși, că va fi nevoie de mobilizare deoarece majoritatea parlamentară nu e una tocmai consistentă.

„Nu am nici cea mai mică emoţie. Am încredere în toţi parlamentarii PNL şi USR-PLUS şi în parlamentarii UDMR că vor respecta pactul de coaliţie şi am încredere nu numai că mă vor vota pe mine, că vor vota şi învestirea Guvernului, preşedintele Senatului, care va aparţine USR-PLUS. Vom face mobilizarea, pentru că este nevoie de mobilizare, nu avem o majoritate foarte consistentă”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Președintele PNL a mai afirmat că este vizată o înțelegere și cu grupul minorităților, astfel încât susținerea viitorului Guvern în Parlament să fie și mai consistentă.

Orban a mai spus că, probabil, preşedintele Klaus Iohannis va convoca partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări când Parlamentul va fi constituit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *