Skip to content
Opinii & Analize

LUMEA VĂZUTĂ DE LA BUCUREȘTI. În America nu mai e Rusia. Este… rasa (I)

Dan Dungaciu

Spirala violenței politice în America nu s-a oprit de la zguduitoarea – în sensul propriu – alegere a lui Donald Trump ca președinte în 2016. A început cu implicarea Rusiei (celebra „collusion”, care nu a fost), a trecut prin gestionarea pandemiei de către președintele Trump (considerată execrabilă, deși media deceselor pe milionul de locuitori în America este, totuși, mai mică decât în foarte multe țări europene dezvoltate), acum a coborât și în stradă și a ajuns la chestiunea rasială. Scene de o rară violență s-au petrecut sub ochii noștri, având ca pretext uciderea teribilă a unui afro-american, George Floyd, de către un polițist alb.

Proiectate pe acest tablou, vom încerca să deslușim repede semnificația evenimentelor.

" "

1.Episodul al III-lea. Vizionăm acum episodul al treilea din serialul început la 2016, respectiv bătălia teribilă dintre Administrația Trump și cei care vor să o doboare neapărat și cu orice preț. Rezultatul protestele de stradă se vor contabiliza, cu adevărat, în noiembrie 2020, data alegerilor prezidențiale din SUA, probabil unele dintre cele mai fierbinți de după cel de-al doilea război mondial. Este vorba despre aceeași confruntare între Trump și adversari săi politici, un război total, fără prizonieri și, practic, fără reguli. Rasismul a înlocuit Rusia? Într-un fel, da. Și Rusia și pandemia. Rasismul cu tot cortegiul aferent: libertatea de expresia, libertatea de a protesta, riscul dictaturii, libertatea de a te opune, drepturi civile, inclusiv asumarea unei vini colective față de „istoricul rasist al Americii”. Că acest episod al ieșirilor în stradă poate fi așezat în seria marilor proteste anti-rasiste care au cutremurat, și ele, America în secolul al XX-lea, mai ales după cel de-al doilea război mondial, e adevărat. Căci nu toate problemele s-au rezolvat. Dar instrumentalizarea lor imediată trebuie citită cu precădere prin grila politică a bătăliei pentru putere demarată după 2016 și care se va încheia, într-un fel sau altul, în noiembrie 2020.

 

2.Nu e vorba despre o „pandemiei” a agresiunilor poliției. Să nu cădem în capcana facilă a unor șabloane. Sigur, în America sunt probleme, inclusiv rasiale, și o dezbatere despre modului în care acționează poliția americană față de cetățeni de culoare ar fi putut fi, poate, utilă sistemului. În principiu și într-o lume ideală, moartea lui George Floyd ar fi putut genera o dezbatere națională amplă și salutară. Nu e cazul. Agenda s-a politizat rampant și irepresibil, iar într-o asemenea atmosferă orice reformă structurală este menită eșecului; inclusiv o discuție despre ea. Că nu e vorba, totuși, despre o „pandemie” de agresiune a poliției împotriva populației de culoare, cum scrie o parte a presei, ne-o arată și cifrele. Anul trecut, dacă e să ne uităm la statisticile prezentate recent de Washington Post’s, au fost uciși în urma unor atacuri ale poliției americane 9 cetățeni neînarmați de culoare și… 19 cetățeni neînarmați albi. În ceea ce privește persoanele împușcate de poliție, cifrele arată că raportul albi/populație de culoare este următorul: în 2017, 457/223, în 2018 399/209, în 2019 370/235, 2020 42/31 (până acum). Asta în condițiile în care, atenție, 53% dintre crime și 60% dintre jafuri – mai mult decât de patru ori decât procentul lor în populație! – sunt comise de afro-americani. Aici nu e vorba să facem o discuție despre infracționalitate și rasă în America, doar să relevăm faptul că sloganurile de tipul „pandemiei” de violență a poliției împotriva afro-americanilor sunt doar un exercițiu propagandistic.

3.Afro-americanii chemați să „salveze America”. Și iată cifrele cu adevărat relevante pentru a înțelege contextul. Populația de culoare (afro-americanii) constituie 12% din electoratul american (depășiți cu un procent de electoratul hispanic). Dar ponderea lor contează major, pentru că votul pare omogen, iar protestele recente ar părea că îl omogenizează și mai mult. Joe Biden a fost făcut candidat prezidențial în „primaries” de către votul de culoare din Sud, care s-a dus, masiv, la fostul vice-președintele american. Același vot afro-american, pe care se bazează, decisiv, Partidul Democrat, pentru a-l debarca pe Donald Trump. Asistăm inclusiv la o foarte interesantă strategie a celor care comunică pe tema asta din partea democraților, strategie care are în prim plan ideea că, pentru prima dată, comunitatea afro-americană are acum un rol crucial, „eshatologic”, respectiv să salveze America de „regimul rasist și anti-democratic” al lui Donald Trump.

4.Economia va mobiliza sau demobiliza. În 2016, votul de culoare a contat (aproape) decisiv, în sensul în care nu s-a dus la Hillary Clinton. Rata de participare a afro-americanilor la alegerile din 2016 a scăzut pentru prima dată în 20 de ani de alegeri prezidențiale. Chiar și Donald Trump a mulțumit comunității afro-americane pentru absență și pentru că nu a votat masiv pentru candidatul democrat. Ajuns președinte, Trump a încercat din greu să recupereze votul de culoare, prin creștere economică și sprijin financiar. A pompat bani mulți către comunități, iar, dincolo de asta, rata șomajului la această populație a scăzut la 7,5%, de la 16,8% cât era pe vremea administrației Obama. Economia va decide, până la urmă, de aici și graba cu care Administrația Trump își asuma repornire motoarelor. Dacă acest lucru se va resimți până în noiembrie, rămâne de văzut (un sondaj Ipsos de săptămâna trecută îl credita pe Trump cu 42% încredere, față de 34% pentru Biden, în ceea ce privește chestiunile economice). Dacă da, atunci șansa ca scenariul 2016 să se repete, apropo de reacția afro-americanilor, rămâne în picioare.

5.Polarizare electorală rasială extremă în America? Statisticile actuale arată că, dintre votanții republicani, sunt albi 81%, iar votanții democrați sunt albi în proporție de 59%. În plus, 90% dintre afro-americani declară că îl preferă pe Joe Biden. În concluzie, dacă e să ajungă președinte, Biden va fi făcut președinte de publicul de culoare. Și asta explică multe dintre scenele halucinante care se petrec sub ochii noștri, inclusiv discursul recent, celebru deja, a lui Joe Biden. Un discurs atât de partizan pro-manifestații și atât de vădit pro-afro-american –candidatul democrat vorbește fără să tresară de „rasism sistemic” în America!? – încât, spun comentatorii, pe bună dreptate, nici măcar Barack Obama nu și l-ar fi asumat în vremea președinției sale.

(va urma)

***

Dan Dungaciu este sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universitatii din București, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiasi universități, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” (ISPRI) si președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România. Este fondator al Laboratorului de Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) și al Laboratorului de Sociologia și Geopolitica Religiei (LSGR), din cadrul ISPRI al Academiei Române.

A fost Secretar de Stat în MAE de la București și consilier pentru integrare europeană la Presedinția Republicii Moldova. Totodată, la Chișinău a fost distins cu Premiul de Stat „Ordinul de Onoare” (2009).

Dan Dungaciu a studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Viena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc.

Este membru al mai multor asociaţii internaţionale și naţionale de profil. Este laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) și al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istambul (2001). Este autorul a zeci de studii de specialitate și lucrări de profil, printre cele mai recente numindu-se: The European Union’s Eastern Neighbourhood Today: Politics, Dynamics, Perspectives (Editor), Cambridge (2015), The Perfect Storm of the European Crisis (Editor), Cambridge (2017), Nihil Obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului, Libris, (2018), Romania: 100 Years since the Great Union (Editor), Cambridge, (2018).

2 comentarii la “LUMEA VĂZUTĂ DE LA BUCUREȘTI. În America nu mai e Rusia. Este… rasa (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *