Skip to content
Opinii & Analize

LUMEA VĂZUTĂ DE LA BUCUREȘTI. În America nu mai e Rusia. Este… rasa (II)

(pentru prima parte vezi aici)

6. Cine impune narațiunea finală? Confruntările violente din stradă și din presă nu sunt despre ce se întâmplă, ci despre cum trebuie să interpretăm ceea ce se întâmplă. Bătălia nu este deci pe realități, ci pe narațiuni. Cine impune narațiunea câștigătoare în fața propriului electorat? Cine rezolvă criza? Cine enervează mai tare propriul electorat ca să îl mobilizeze și să îl facă să vină la urne? Donald Trump face tot posibilul să pozeze în președintele dur, care impune legea și apără ordinea constituțională – „law and order” este expresia inspirată de campania lui Richard Nixon și pe care Trump o folosește până la saturație. Democrații știu un lucru care le provoacă insomnii: în anii 60, în urma unor confruntări de stradă și proteste de același fel precum zilele acestea, au apărut subit circa două până la opt procente de vot alb „ascuns” („spirala violenței”), nervos și îngrijorat, care a adus la putere republicanii. În 1968, estimările spun că, dacă Martin Luther King nu ar fi fost asasinat pe 1 aprilie și – mai ales – nu ar fi existat cele 137 de proteste violente în SUA, candidatul republican Richard Nixon nu ar fi câștigat alegerile. Teama democraților de azi este că istoria s-ar putea repeta…

7. Orașele devastate sunt, în general, democrate. De unde a apărut polarizarea politică? În Minnesota, orașul celebru, de pe acum, ca loc unde a început protestul, totul este democrat: primarul, consiliul orașului (12 democrați și un ecologist), șefii poliției sunt afro-americani, guvernatorul, reprezentanții în Cameră și în Senat, nu există niciun republican cu vreo funcție executivă în stat. Așa se întâmplă în majoritatea orașelor cu răzmerițe. Asta nu împiedică polarizarea pe linia Trump (republicani) versus democrați, deși, în realitate, președintele nu are vreo legătură explicită cu fenomenul. Implicită, poate. I se reproșează că a divizat America. Da, dar paradoxul este acesta: cum a putut să rezulte din două administrații „impecabile” și „unificatoare”, precum, zice-se, administrația Obama, un… Donald Trump?! Cum a putut să iasă un „rău” așa de mare dintr-un „bine” atât de evident? De unde acest „miracol” electoral, dacă totul era frumos, senin și unanim în Statele Unite ale Americii? În realitate, lucrurile nu au stat deloc așa: victoria lui Donald Trump arată că, ne place sau nu, America era divizată profund încă din vremea administrației Obama. Trump este expresia divizării profunde, nu sursa ei principală.

8. Trump nu trebuie lăsat să rezolve criza! Președintele are autoritatea și dreptul să trimită militarii în stradă și să pună capăt răzmeriței invocând așa numitul „Insurrection Act” (indiferent chiar de ce părere ar avea Șeful Pentagonului). Invocarea legii nu înseamnă în niciun caz dictatură sau război contra poporului american. Au mai făcut-o și alți președinți: George H. W. Bush în 1992, cu ocazia revoltelor din Los Angeles, Lyndon Johnson cu ocazia protestelor din 1968, sau Dwight Eisenhower când trebuia să impună legea federală de desegregare a școlilor din 1957. Trump amenință cu asta și vrea să o facă din rațiuni evident (și) electorale. Problema este cum o faci, deși ai dreptul, când liderii locali (guvernatori, primari) se opun? Și de aici încrâncenarea unor lideri democrați de a opri acest gest, prin diverse căi sau justificări. Explicația este evidentă: democrații nu își pot permite ca Trump să apară, în final, ca cel care a rezolvat criza și a impus „low and order”. Adică să îi valideze narațiunea electorală în detrimentul narațiunii lor.

9. Ironia „rasismului sistematic” și al „distanțării sociale”. Nu lipsește, evident, nici ironia. Cea mai mare ține de candidatul democrat Joe Biden, care iese la televizor și, cu un aer trist și solemn, vorbește despre „rasismul sistemic” din America. Cine spune asta? Un personaj care de 45 de ani a fost în sistemul american, iar ultimii opt ani i-a petrecut ca vice-președinte! Cum de nu l-o fi sesizat până acum, dacă era așa „sistemic”?… În plus, să spui asta după ce două cicluri electorale la rând America l-a votat cu mare majoritate pe un președinte de culoare, Barack Obama, este cel puțin paradoxal, ca să nu zicem profund incorect față de America. A doua ironie teribilă e cea cu… „distanțarea socială”. Cei care până mai ieri susțineau isteric, aproape, distanțarea socială și purtarea măștilor în public, acuzându-l pe Donald Trump că vrea să deschidă economia și, prin urmare, să expună tot mai mulți americani la virus, sunt tocmai cei care azi susțin… protestele și ieșirea în stradă. Controversatul primar al New-York-ului, Bill de Blasio, sub ai cărui ochi s-a devastat orașul, până mai ieri amenința cu închisoarea pe cei care îndrăzneau să meargă la plajă, iar astăzi luptă la baionetă cu Donald Trump pentru cauza protestatarilor (fără măști).

10. Nu e pentru cine se pregătește. În final, o singură observație. Cine se grăbește să anunțe sfârșitul Administrației Trump, ar trebui să înțeleagă un singur lucru. De fiecare dată când oameni furioși devastează în stradă, sunt unii, la fel de furioși, care îi privesc din fața televizoarelor… Faptul că cei din stradă sunt în prime-time și în breaking-news, nu îi face neapărat nici mai mulți nici mai influenți la vot. Uneori, dimpotrivă.

***

Dan Dungaciu este sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universitatii din București, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiasi universități, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” (ISPRI) si președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România. Este fondator al Laboratorului de Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) și al Laboratorului de Sociologia și Geopolitica Religiei (LSGR), din cadrul ISPRI al Academiei Române.

A fost Secretar de Stat în MAE de la București și consilier pentru integrare europeană la Presedinția Republicii Moldova. Totodată, la Chișinău a fost distins cu Premiul de Stat „Ordinul de Onoare” (2009).

Dan Dungaciu a studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Viena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc.

Este membru al mai multor asociaţii internaţionale și naţionale de profil. Este laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) și al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istambul (2001). Este autorul a zeci de studii de specialitate și lucrări de profil, printre cele mai recente numindu-se: The European Union’s Eastern Neighbourhood Today: Politics, Dynamics, Perspectives (Editor), Cambridge (2015), The Perfect Storm of the European Crisis (Editor), Cambridge (2017), Nihil Obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului, Libris, (2018), Romania: 100 Years since the Great Union (Editor), Cambridge, (2018).

2 comentarii la “LUMEA VĂZUTĂ DE LA BUCUREȘTI. În America nu mai e Rusia. Este… rasa (II)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *