Luminița Odobescu, despre aderarea completă a României la Schengen: „Perspectivele sunt pozitive”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Discuţiile privind aderarea completă a României la Schengen evoluează, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, mărturisind că este „optimistă” în privinţa acestui dosar.

„O decizie oficială privind aderarea finală, completă la Spaţiul Schengen trebuie să treacă printr-o serie de paşi instituţionali obligatorii. Suntem optimişti, dar lucrăm în continuare în această direcţie şi pot să spun că perspectivele sunt pozitive şi datorită pregătirii României, nu numai în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de aderare, lucru care este cunoscut deja, dar şi prin ceea ce am făcut în materie de protecţie a frontierelor externe ale Uniunii Europene, dialogului permanent şi constant pe care l-am avut cu celelalte state şi contribuţiei noastre la asigurarea securităţii frontierelor externe”, a precizat, într-o conferinţă de presă, şefa diplomaţiei române, potrivit Agerpres.

Luminiţa Odobescu a afirmat că „rezultatele ultimelor luni în reducerea considerabilă şi în anumite cazuri chiar eliminarea migraţiei ilegale din regiunea noastră se datorează şi eforturilor considerabile ale României, alături de partenerii externi”.

Ea a spus că ministrul român de Interne va avea discuţii privind dosarul Schengen – calendarul exact şi detalii tehnice – în cadrul reuniunii din 22 noiembrie de la Budapesta.

„Este încurajator faptul că noul comisar european pentru migraţie şi-a pus ca obiectiv în mandatul său finalizarea acestui proces”, a arătat Luminiţa Odobescu.

În ceea ce priveşte includerea României în programul Visa Waiver, ministrul Afacerilor Externe a declarat că există „progrese semnificative”.

„Suntem optimişti, semnalele sunt unele pozitive, dar mai e o serie de etape procedurale. Luna aceasta vom avea o misiune de evaluare din partea autorităţilor americane, după care există o serie de proceduri interne între Departamentul de Stat, Departamentul de Securitate Internă şi Congresul american, care sperăm să fie finalizate într-un timp pe care noi îl apreciem rezonabil, astfel încât anul viitor cetăţenii români să se bucure de aderarea pe deplin a României la Visa Waiver”, a detaliat Luminiţa Odobescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: