Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a fpcut, luni, o vizită oficială la Sofia, la invitaţia viceprim-ministrului şi ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Mariya Gabriel.
”Ministrul român a avut o rundă de consultări politico-diplomatice cu omologul bulgar, precum şi o primire la preşedintele Rumen Radev şi respectiv la prim-ministrul Nikolai Denkov. Vizita s-a derulat în contextul unui dialog dinamic şi aprofundat, subsumat Parteneriatului Strategic bilateral. În cadrul consultărilor cu omologul bulgar, ministrul Luminiţa Odobescu a salutat evoluţiile pozitive recente privind avansarea proiectelor de infrastructură de interes major pentru ambele state – proiectul FastDanube, respectiv construcţia unui nou pod peste Dunăre, de natură să contribuie semnificativ la consolidarea interconectivităţii regionale”m, a transmis, luni seară, MAE, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că în planul agendei europene, ministrul Luminiţa Odobescu a exprimat sprijinul ferm al României pentru avansarea extinderii ca politică europeană cheie, atât în ceea ce priveşte Balcanii de Vest, cât şi faţă de candidaţii estici, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.
”În ceea ce priveşte aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, a fost convenită menţinerea unei coordonări strânse pentru transpunerea în practică a Deciziei luate în decembrie anul trecut privind aplicarea integrală de către România şi Bulgaria a acquis-ului Schengen, precum şi în vederea obţinerii, cât mai curând posibil, a Hotărârii privind ridicarea controalelor la frontierele terestre”, a mai transmis MAE.
Potrivit oficlialilor ministerului, un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor cu partea bulgară a fost legat de situaţia de securitate de la Marea Neagră, marcată de războiul de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.
”În acest context, a fost evidenţiat interesul comun pentru consolidarea şi dezvoltarea cooperării pe linie de apărare şi securitate, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul NATO. În întrevederea cu Preşedintele Rumen Radev, ministrul român al afacerilor externe a evidenţiat importanţa Parteneriatului Strategic bilateral, stabilit în urmă cu un an, prin semnarea de către Preşedinţii Klaus Iohannis şi Rumen Radev a declaraţiei care a consemnat ridicarea relaţiei la acest nivel, ceea ce a oferit un cadru consolidat pentru extinderea cooperării dintre cele două state vecine. În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte privitoare la securitatea regională şi la importanţa continuării unei coordonări strânse în plan european şi internaţional”, a mai transmis MAE.
De asemenea, primirea la Prim-ministrul Nikolai Denkov a oferit oportunitatea reconfirmării interesului comun pentru extinderea şi diversificarea cooperării economice şi sectoriale bilaterale. Au fost abordate teme de interes central pentru Bucureşti şi Sofia precum coordonarea asupra dosarelor prioritare în plan UE, cu accent asupra finalizării cât mai rapide a procesului de aderare la spaţiul Schengen. Nu în ultimul rând, discuţiile cu şeful executivului Bulgariei s-au aplecat asupra demersurilor privind consolidarea interconectivităţii regionale în domeniul transporturilor şi energiei, în conformitate cu cele convenite în cadrul Reuniunii trilaterale a Prim-miniştrilor României, Bulgariei şi Greciei, desfăşurată la Varna, la 9 octombrie 2023. Nu în ultimul rând, ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a reconfirmat interesul pentru extinderea şi diversificarea cooperării economice şi sectoriale bilaterale.
La finalul consultărilor, cei doi miniştri au susţinut declaraţii comune de presă. Declaraţiile ministrului Luminiţa Odobescu sunt disponibile în format video, aici: https://www.mae.ro/node/63972
Transcriptul declaraţiilor ministrului afacerilor externe al României este disponibil aici: https://www.mae.ro/node/63971
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News