Skip to content
Politică

Lupta lui Petre Tobă dă roade: PICCJ a început urmărirea penală în cazul de plagiat

mediafax.ro

Lupta fostului ministru de Interne Petre Tobă dă roade: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a început urmărirea penală.

Procurorii Parchetului General au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru abuz în serviciu în cazul plângerii penale depuse de fostul ministru de Interne Petre Tobă împotriva Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a confirmat marți Biroul de presă al instituției, citat de Agerpres.

În luna octombrie, Petre Tobă a depus la Parchetul General o plângere penală în care reclama săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de constituire a comisiei de experți din cadrul CNATDCU care i-a analizat teza de doctorat.

Plângerea era îndreptată atât împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU, care au decis constituirea comisiei tehnice de experți, cât și împotriva membrilor acestei comisii.

Pe 7 octombrie, Comisia specială de experți a constatat că fostul ministru Petre Tobă a plagiat și a solicitat retragerea titlului de doctor. Pe baza raportului întocmit de experți, Consiliul general al CNATDCU a decis, pe 12 octombrie, că Petre Tobă a plagiat în lucrarea de doctorat.

Inițial, o altă comisie de specialitate din cadrul CNATDCU a decis că în cazul lucrării de doctorat a lui Tobă nu este vorba de plagiat, însă Consiliul General al CNATDCU a decis înființarea unei alte comisii care să analizeze cazul fostului ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *