Skip to content
Politică

Lupte cu focuri de armă între jandarmi şi romi prinși la furat de lemne

radioconstanta.ro

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una de pomină, marcată de lupte cu focuri de armă între jandarmi şi romi prinși la furat de lemne.

S-a întâmplat într-un sat de romi din județul Argeş, unde mai mulţi hoţi prinşi la furat de către jandarmi şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic din zonă au atacat cu topoare și drujbe echipajele de intervenţie. La rândul lor, jandarmii au ripostat cu focuri de armă, scrie Adevărul.ro.

„Echipajul nostru se afla într-o acţiune cu funcţionari de la Direcţia Silvică, iar în momentul în care a fost oprită o maşină cu lemne, au venit alţi cetăţeni de etnie romă cu un vehicul şi au încercat să dea peste efectivele noastre. A fost momentul în care jandarmii au deschis foc de avertisment. Nu există jandarmi răniţi. De partea cealaltă, nu ştim deocamdată care este situaţia. Pot să vă spun doar că a intervenit un echipaj SMURD şi a luat pe cineva. S-au adunat foarte multe persoane. S-au suplimentat şi efectivele noastre”, a precizat Cătălina Turcea (purtător de cuvânt IJJ Argeş) pentru publicația citată.

Intervenţia a durat mai bine de trei ore. Un tânăr rom a avut nevoie de ajutor medical, existând un apel la 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *