Skip to content
Politică

M. Chirica, prins cu mâța-n sac: contract cu dedicație pentru fostul angajator

reporteris.ro

Primăria Iași va cheltui peste 15 milioane de euro din bani europeni pentru reabilitatea rețelei de termoficare a municipiului. Până aici nimic bizar, doar că acest contract a ajuns la firma Conest SA, companie care este strâns legată de primarul Mihai Chirica

Mai precis, Mihai Chirica a fost angajatul societății Conest timp de mai mulți ani înainte să ajungă la Primărie și iubita sa lucrează în prezent la această companie. În plus, Chirica și partenera sa locuiesc într-o vilă ce este poprietarea Conest SA, conform jurnalul.ro.

Potrivit datelor din Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Conest SA a primit în perioada 2007- 2015 peste 150 de contracte publice, cea mai mare parte în judeţul Iaşi, în valoare totală de 150 milioane de euro.

Conest SA a raportat în 2015 un profit net de 1,8 milioane lei, la o cifră de afaceri de peste 165 milioane lei şi 506 angajaţi. Influenţa societăţii de construcţii controlate de omul de afaceri Viorel Cozma în rândul edililor ieşeni este atât de puternică, încât actualul primar Mihai Chirica declara, nonşalant, că firma „va mai câştiga licitaţii în Iaşi”. Iar premoniţiile lui Chirica sunt mai mult decât întemeiate, din motive cât se poate de evidente.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a reacționat pe marginea acestor acuzații într-o intervenție telefonică pentru postul de televiziune B1TV. Edilul a precizat că el nu mai este angajat al companiei respective de 15 ani și nici iubita sa nu mai lucrează la firma Conest SA precum precizau jurnaliștii de la Jurnalul Național. De asemenea, primarul a precizat că iubita sa locuiește într-un imobil al companiei, dar plătește chirie pentru a sta în respectivul loc.

Cât despre apariția acestor acuzații, Mihai Chirica a afirmat că nu este surprins deoarece ele au mai fost publicate și în campania pentru alegerile locale din 2016 cât de asemenea le-a negat. Primarul Iașului susține că aceste informații au reapărut în prezent datorită opoziției sale față de OUG 13, opoziția care a dus și la înlăturarea sa din funcția de vicepreședinte național PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *