Skip to content
Politică

„Mă împac cu propria-mi conştiinţă”. Cioloș le răspunde celor care-l califică drept „șomer de lux”

jurnalul.ro

Fostul prim-ministru Dacian Cioloș le-a răspuns miercuri celor care îl califică drept „șomer de lux”.

Prezent la o dezbatere organizată la Sibiu, Cioloș a susținut că nu se află în treabă cu Platforma România 100, scrie Agerpres.

„Eu vreau să fiu cu sufletul împăcat că acum, nu mâine sau poimâine, acum fac tot ce ţine de mine, ca să simt că pot să las ceva. Şi dacă avem impresia că am pierdut timpul, că am pierdut anii trecuţi, pentru că nu s-a întâmplat în ţară aşa cum am fi vrut noi să se întâmple, atunci îmi pun problema măcar de acum înainte să fac eu aşa cum aş fi vrut să fie înainte şi nu s-a întâmplat, pentru că nu a făcut nimeni. Deci, de asta am acceptat să intru la guvernare în 2015 şi să nu mă duc să îmi văd de alte lucruri unde puteam să îmi valorific competenţele. Şi de asta am acceptat ca acum să îmi pun între paranteze activitatea profesională, nu pentru că sunt şomer de lux, cum spun alţii şi că nu îmi găsesc de lucru şi atunci m-am aflat în treabă ca să fac o platformă, ci întrucât consider că asta e modalitatea mea să mă împac cu propria-mi conştiinţă, că nu consider că este ultimul moment. Nu consider nici că este prea târziu. Dar consider că nu mai are rost să mai aştept”, a afirmat Dacian Cioloş.

Cioloş le-a spus celor prezenţi (aproape o sută de oameni) că românii şi-au schimbat individual mentalitatea, dar că este timpul să nu mai fie ancoraţi în trecut, ci să se gândească mai optimist la viitor şi să propună soluţii ca să o ducă mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *