Skip to content
Politică

Macovei ordonă, Iohannis execută

Monica Macovei i-a impus miercuri lui Klaus Iohannis mai multe condiții pentru a îi oferi la schimb susținere sa în turul doi al prezidențialelor.

Imediat, la doar câteva ore distanță, coincidență sau nu, Iohannis a dat curs cerințelor impuse de Macovei. Exemplul cel mai elocvent este poziția publică a lui Iohannis către Tudor Chiuariu și Akos Mora, pe care i-a somat publică să se delimiteze de PNL. Pe Chiuariu l-a ”sfătuit”, pe un ton imperativ, să plece din PNL, iar lui Akos Mora i-a ”sugerat” demisia.

”Optimal ar fi sa isi dea demisia (n.r.: referindu-se la Akos Mora), daca nu, Senatul trebuie sa voteze incetarea mandatului, iar in cazul domnului Tudor Chiuariu un pas important ar fi sa plece din PNL”, a precizat Klaus Iohannis.

Actualul șef al PNL putea să aibă aceste poziții, așa cum ar fi fost normal, cu mult înainte să le impună Monica Macovei. Iohannis a preferat să nu îi ceară până acum demisia lui Akos Mora din Parlament, deși ANI a somat legislativul încă din luna septembrie să ia act de incompatibilitatea acestuia.

În același timp, Chiuariu este condamnat definitiv la trei ani și jumătate de închisoare cu suspendare încă din luna iulie. Au trecut nu mai puțin de cinci luni, dar Iohannis a tăcut mâlc până în momentul în care Macovei a condiționat susținerea pentru Iohannis, împunând mai multe cerințe, care indirect făceau referire la situațiile lui Akos Mora și Tudor Chiuariu.

Așdar, coincidență sau nu, Iohannis a reacționat cu privire la situațiile juridice ale celor doi senatori PNL imediat după ”lista de porunci” transmisă de Monica Macovei. 

De asemenea, printre cerințele cu titlu obligatoriu, lansate de Macovei către Iohannis regăsim eliminarea imunității președintelui și a parlamentarilor.

„Nu cer funcții, poziții, contracte, cer respectarea unor principii. Să nu promulge legea grațierii și amnistiei, să declanșeze referendum național pentru eliminarea imunității parlamentare și președintelui.”

Klaus Iohannis, probabil că extaziat de anunțul de susținere a sa din partea Monicăi Macovei, a trecut la îndeplinirea ordinelor lansate de europarlamentar. Până la urmă, orice vot contează, probabil că s-a gândit Iohannis, având în vedere că la nici 24 de ore diferență, Klaus Iohannis deja a anunțat că va elimina imunitatea pentru șeful statului și va propune același lucru pentru parlamentari.

”Avem în momentul de față multe discuții în jurul imunității. Primul lucru la care vreau să renunț este imunitatea președintelui României. Este nevoie de acest lucru, de discuții cu partidele politice. Voi avea aceste discuții și voi solicita ferm să se renunțe la alineatul care stabilește că președintele se bucură de imunitate.

A doua chestiune se referă la imunitatea parlamentarilor. Toată lumea este de acord că trebuie să existe o protecție pentu opinia politică. Dar este inadmisibil ca prin procedură parlamentară să poată fi împiedicată justiția să-și facă treaba. Aici lucrurile trebuie schimbate clar și total. Aceste lucruri se pot face simplu, dacă noi toți ne dorim”, a precizat Iohannis joi, lăsând impresia că acționeză după cum dictează Monica Macovei.

Deși a precizat în repetate rânduri că nu negociază cu nimeni, Iohannis se agită pentru voturile oferite pe tavă de Monica Macovei.

6 comentarii la “Macovei ordonă, Iohannis execută

  1. Mai fratilor, mai existau naivi in tara asta care sa nu inteleaga ca Iohannis e slugoiul tuturor basistilor ??? Mai poate veni de acum incolo vreun liberal din astia de nu a plecat inca sa spuna ce rau ii pare si cat a gresit, motivand ca nu si-a dat seama cine e Iohannis ??? Bine, vor fi, ca pamantul e plin de nesimtiti, dar cine ii va mai crede ???

  2. @dany Sa zicem ca ar fi asa, macar nu te faci de ras cand vorbesti cu amici din alte tari, cum ar fi cazul in care un plagiator ar ajunge presedinte

    1. Daca te simti mai mandru sa vorbesti cu amicii despre un presedinte care s-a ocupat candva de vandut copii prin Canada, fie si ca simplu sofer sau translator, sau care are 6 case fara sa poata spune de unde a avut banii si ce impozit a platit pentru ei cum platim noi, prostimea, sau care a fost presedintele unei organizatii descendente dintr-o organizatie nazista pe care a mai si improprietarit-o cu cladiri publice, deci daca toate astea te fac mandru in fata prietenilor tai, atunci esti liber sa-l votezi pe Iohannis. Prietenii mei de pe afara in marea lor majoritate au plecat in vremea presedintiei lui Basescu, de rau nu de bine, si sunt scarbiti acum cand vad in spatele lui Iohannis toate figurile alea de basisti nesimtiti. Dar ce sa spun, depinde fiecare dintre noi ce prieteni avem. Sincer, sunt mai interesat de prietenii din tara si de mine si familia mea decat de cei plecati. Asa vad eu lucrurile, dar iti respect parerea !

  3. Dar de ce nu a cerut Macovei lui Basescu sa renunte la imunitate si sa fie judecat in dosarul Flota, sau in dosarul Casa din Mihaileanu, sau in dosarul spalarii de bani etc, asa cum hrebenciuc a renuntat la imunitate. Eu zic ca sunt prea multi Videni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *