Skip to content
Politică

Macovei, suspiciuni cu privire la voturile anulate. Se cere renumărarea

Monica Macovei a candidat ca independent la alegerile prezidențiale, obținând 4,46% de voturi în primul tur. Macovei cere acum renumărarea și verificarea voturilor nule, afirmând că dorește să știe câte buletine de vot semnate în dreptul Monicăi Macovei au fost anulate.

„Cererea mea este cu atât mai justificată cu cât la acest scrutin au fost reclamate mai multe furturi ale ștampilelor  din secțiilor de vot”, se arată în cererea Monicăi Macovei.

macvo

2 comentarii la “Macovei, suspiciuni cu privire la voturile anulate. Se cere renumărarea

  1. Mizerabila asta ar trebui intai sa dea socoteala pentru minciunile sfruntate aruncate la UE despre milioanele de voturi din mintea ei tulburata, pasamite furate la referendum. Timp de 5 ani nu am auzit-o nici sa fie curioasa sa renumere voturile din 2009 de la Paris. Cand va pleca Basescu, adica peste foarte putin timp, cred ca asteia trebuie sa i se asigure asistenta medicala de specialitate, cu o camasa de forta pe aproare.

  2. am fost generos, v-am votat pe toti, a trebuit sa-mi puna tus pe stampila de 3 ori, ca sa se vada bine toate stampilele

    acum tu vrei sa arati lumii intregi ca te-as fi votat, nemernic-o….

    in fact, esti ultima persoana de pe fata pamantului pe care as vota-o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *