Macron laudă progresele R. Moldova în lupta împotriva corupției și reafirmă sprijinul pentru aderarea la UE

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: X

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reafirmat, sâmbătă, sprijinul guvernului său pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).

Declarațiile vin în ajunul Consiliului European din 14 şi 15 decembrie, care va aborda atât această candidatură de aderare, cât şi pe cea a Ucrainei, transmite EFE, citată de Agerpres.  Într-o convorbire telefonică, Macron i-a transmis „deplinul său sprijin” pentru integrarea europeană preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit unui comunicat de presă difuzat de Palatul Elysee.

„Şeful statului a lăudat, înainte de toate, numeroasele progrese ale Republicii Moldova în reforma sistemului judiciar, a sistemului economic şi a luptei împotriva corupţiei”, se arată menţionează în comunicat.

Macron s-a declarat, de asemenea, „pe deplin dispus” să consolideze „cooperarea administrativă” între cele două ţări, punând „experţi detaşaţi la dispoziţia Republicii Moldova pentru a ajuta la impulsionarea reformelor în curs”.

„În fine, (cei doi şefi de stat) s-au referit la relaţiile bilaterale excelente dintre Franţa şi R.Moldova, în special în domeniul economic, cultural şi al apărării”, a detaliat Elysee.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: