Skip to content
Internațional Politică

Maduro, în corzi: Țările Grupului de la Lima NU vor recunoaște al doilea mandat al președintelui venezuelean

Carbonated.TV

Ţările din Grupul de la Lima, cu excepţia Mexicului, au mărit presiunea asupra lui Nicolas Maduro şi au făcut cunoscut vineri la finalul unei reuniuni că nu vor recunoaşte al doilea mandat al preşedintelui venezuelean care urmează să înceapă la 10 ianuarie, transmite AFP.

La finalul întâlnirii, 12 ţări din America Latină şi Canada au semnat o declaraţie destinată să coordoneze măsurile împotriva puterii de la Caraacas. Numai Mexicul, condus de preşedintele de stânga Andres Manuel Lopez Obrador, nu a semnat, potrivit agerpres.ro.

„Această declaraţie poartă un mesaj politic puternic: principalul este, fără îndoială, nerecunoaşterea legitimităţii noului mandat al regimului venezuelan”, a declarat ministrul peruan de externe, Nestor Popolizio, în cursul unei conferinţe de presă.

Ţările din Grupul de la Lima i-au mai cerut preşedintelui socialist la Venezuelei să nu îşi înceapă noul mandat pe care ele îl consideră obţinut în urma unor alegeri ilegitime. În aşteptarea unor noi alegeri, ele l-au îndemnat să cedeze puterea parlamentului, singura instituţie controlată de opoziţie.

„Este foarte important că Grupul de Lima a făcut această declaraţie pentru a continua să exercite o presiune asupra autorităţilor de la Caracas în vederea restaurării democraţiei în Venezuela”, a adăugat ministrul peruan.

Creat în 2017, în momentul în care Venezuela se confrunta cu violente manifestaţii soldate cu 125 de morţi, Grupul de la Lima include Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia Costa Rica, Guatemala, Honduras, Mexic, Panama, Paraguay, Peru şi Sf. Lucia.

Poziţiile Braziliei şi Mexicului, unde preşedinţii Jair Bolsonaro (extremă-dreapta) şi Andres Manuel Lopez Obrador, la celălalt capăt al eşichierului politic, tocmai au fost învestiţi, au fost aşteptate în mod deosebit.

Viceministrul mexican de externe, Maximiliano Reyes, prezent la Lima, a anunţat de la începutul reuniunii că ţara sa nu se va alătura unei declaraţii comune.

„Mexicul a decis să rămână membru al Grupului de la Lima, dar a explicat că nu se va putea alătura declaraţiei în virtutea principiului neintervenţiei”, au declarat surse diplomatice sub acoperirea anonimatului.

La rândul lor, Statele Unite, care nu fac parte din grup, au participat pentru prima dată la o reuniune. Secretarul de stat american, Mike Pompeo, s-a exprimat prin videoconferinţă de la Washington după dezbaterea asupra declaraţiei.

Participarea SUA a intervenit în contextul în care Washingtonul şi-a înmulţit contactele cu ţările din America Latină pentru a întări presiunea asupra Venezuelei, notează AFP.

1 comentariu la “Maduro, în corzi: Țările Grupului de la Lima NU vor recunoaște al doilea mandat al președintelui venezuelean

  1. Am mai explicat, regimul din venezuela e o sansa pentru america latina. Nu neaparat Maduro si nu toate evolutiile interne, insa intoarcerea la dreapta ar fi o pierdere pentru toti, ca latino-americani, nu ca socialisti sau conservatori. E nevoie sa se formuleze o varianta latino-americana a paradisului, definind clar prietenii si dusmanii,(si asta ar permite o impacare in timp a sandinistilor din Nicaragua cu regimul militar din Argentina sau a lui Chavez cu Bolsonaro, de exemplu) si asta nu se poate sub control strain. Au existat oameni buni si oameni rai, dar cei buni nu au avut niciodata mijloacele si resursele de exprimare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *