Skip to content
Politică

Maduro respinge ultimatumul statelor europene privind convocarea de alegeri

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a respins duminică ultimatumul lansat de câteva state europene de a convoca alegeri în termen de opt zile şi a afirmat că liderul opoziţiei, Juan Guaido, a încălcat Constituţia ţării autoproclamându-se preşedinte, transmit Reuters, dpa şi AFP.

‘Ar trebui să retragă acest ultimatum. Nimeni nu ne poate da un ultimatum’, a declarat Maduro, într-un interviu acordat duminică postului CNN Turk.

În interviu, acordat în spaniolă şi dublat în limba turcă, Nicolas Maduro s-a declarat deschis la dialog şi a afirmat că o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump este improbabilă, dar nu imposibilă.

Sâmbătă, Madridul, Parisul, Berlinul, Londra, Lisabona şi Bruxellesul i-au dat lui Maduro un termen de opt zile pentru a anunţa alegeri libere, în caz contrar aceste state urmând să-l recunoască pe Juan Guaido, preşedintele Adunării Naţionale dominate de opoziţie, drept lider al Venezuelei. Ultimatumul a fost calificat drept ‘absurd’ de Rusia.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat sprijinul faţă de Maduro într-o convorbire telefonică purtată joi. SUA, Canada, majoritatea statelor latino-americane şi multe ţări europene au denunţat ca frauduloasă a doua victorie electorală a lui Maduro, din luna mai.

SUA, care l-au recunoscut pe Guaido ca preşedinte interimar, au cerut sâmbătă statelor lumii să ‘aleagă de partea’ cui se plasează.

Nicolas Maduro beneficiază de loialitatea forţelor armate, chiar dacă ataşatul militar al Venezuelei în SUA a declarat sâmbătă că nu-l mai recunoaşte drept preşedinte legitim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *