Skip to content
Politică

MAE: 29 de români, ajutați să se întoarcă în țară din Arabia Saudită

Facebook/MAE
" "

Ministerul de Externe (MAE) a transmis, luni, că în dimineața acestei zile a fost facilitată revenirea în țară a 112 cetățeni care se aflau pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite, din care 29 români și 83 de străini. Aceștia din urmă și-au continuat călătoria către statele de destinație.

MAE a transmis că a continuat demersurile pentru a-i ajuta și a-i aduce înapoi în țară pe românii aflați în străinătate și afectați de măsurile impuse de alte state în gestionarea pandemiei de coronavirus.

" "
" "

Astfel, luni dimineață, a fost facilitată revenirea în țară a 112 cetățeni care se aflau pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite, din care 29 de cetățeni români și 83 de cetățeni străini.

Aceștia din urmă și-au continuat drumul spre destinație.

Repatrierea a fost posibilă prin colaborarea dintre Ministerul de Externe, Ministerul Transporturilor și Ministerul de Interne și a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riyadh-București.

„În vederea organizării demersurilor necesare pentru revenirea în țară, reprezentanții Ambasadei României la Riyadh au menținut în permanență contactul cu autoritățile statului de reședință și cu reprezentanții celorlalte misiuni diplomatice străine acreditate în Regatul Arabiei Saudite”, a transmis MAE, printr-un comunicat.

Cu această ocazie, Ministerul de Externe le-a recomandat din nou românilor ca, înaintea oricărei plecări în străinătate, să consulte condițiile și atenționările de călătorie, inclusiv în contextul pandemiei de coronavirus, publicate pe mae.ro.

De asemenea, aceștia au la dispoziție spre informare și paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *