Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a publicat un Ghid destinat alegătorilor care doresc să voteze la secţiile de votare din străinătate la alegerile pentru Parlamentul European. Acesta include, între altele, informaţii privind categoriile de persoane care pot vota la aceste secţii, actele de identitate pe baza cărora se poate vota, procedura şi programul de vot.
MAE arată că Ghidul alegătorului român la secţiile de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Ghidul este publicat pe pagina de internet a ministerului.
”Materialul informativ răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la organizarea şi desfăşurarea scrutinului din 9 iunie 2024: cine are drept de vot, actele de identitate în baza cărora se poate vota, programul de votare, procedura de votare la secţie şi modul de funcţionare a Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal”, adaugă MAE.
MAE organizează, prin intermediul Misiunilor Diplomatice şi Oficiilor Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie 2024, mai mult decât dublu faţă de secţiile organizate la alegerile europarlamentare din 2019.
Lista secţiilor de votare din străinătate şi adresele sediilor acestora poate fi consultată pe pagina de internet a MAE, la secţiunea dedicată alegerilor.
Potrivit MAE, la alegerile europarlamentare din 9 iunie cetăţenii români cu drept de vot care domiciliază, au reşedinţa sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secţie organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News