Ministerul de Externe verifică informațiile cu privire la dispariția a 13 cetățeni români, în urma inundațiilor din Spania. Oficiul consular a notificat autoritățile spaniole, iar verificările sunt în curs, anunță un comunicat de presă. MAE a cerut autorităților din Valencia să anunțe oficiul consular cu privire la existența unor posibili cetățeni români printre victimele și persoanele afectate de inundațiile soldate cu cel puțin 72 de morți.
Consulatul României la Castellón de la Plana a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a verifica dacă printre cei afectați se află și cetățeni români.
„MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a 13 cetățeni români. Oficiul consular se află în contact permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în curs. În contextul acestor demersuri, Ambasada României la Madrid este în contact, pe linia atașaților pentru afaceri interne, cu autoritățile centrale spaniole”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana rămân în continuare în contact permanent cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune. Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii care au semnalat că se află în situații dificile, până la identificarea unor soluții dispuse de autoritățile locale.
Sprijin pentru cetățenii români
Încă de la debutul inundațiilor, reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana au acordat sprijin cetățenilor români care au contactat oficiul consular, prin intermediul telefonului de urgență, pentru a solicita informații și asistență consulară. Reprezentanții oficiului consular au subliniat necesitatea respectării instrucțiunilor autorităților locale. Până la acest moment, toți cetățenii români care au apelat telefonul de urgență se află în afara oricărui pericol, potrivit comunicatului.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
Guvernul Spaniei a declarat trei zile de doliu, începând de joi.
UE a oferit sprijin Spaniei, a declarat președintele Comisiei Europene. Într-o postare pe social media, Ursula von der Leyen a declarat că „Europa este pregătită să ajute”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News