MAE îl pune la punct pe activistul Tomac Eugen (PMP)

Deputatul PMP Eugen Tomac, ales în Diaspora, a cerut MAE să înfiinţeze cel puţin 20 de secţii de votare în Chişinău pentru alegerile prezidenţiale. În urma solicitării sale, MAE i-a transmis că cererea sa este ”lipsită de motivaţie pertinentă”, informează Mediafax.

Secretarul de stat în MAE Radu Podgorean a transmis că MAE a pornit în stabilirea secţiilor de vot din străinătate de la analiza modului de desfăşurare a scrutinului prezidenţial din anul 2009, precum şi de la propunerile înaintate de misiunile diplomatice româneşti.

Astfel, în urma acestei analize a rezultat că numărul maxim de votanţi a fost înregistrat în anul 2009, iar la următoarele exerciţii electorale, deşi a fost asigurat un număr mai mare de secţii de vot, s-a produs chiar o scădere a numărului de votanţi. În aceste condiţii, MAE a propus organizarea, în acest an, a aceluiaşi număr de secţii de vot ca şi în anul 2009.

”În cazul Republicii Moldova, MAE a considerat firesc să propună o creştere semnificativă, de peste 50%, a numărului secţiilor de vot (de la 13 la 21). În acelaşi timp, s-a urmărit o mai bună repartizare teritorială a acestora, astfel încât nu numai cetăţenii români din Chişinău să poată vota, ci şi cei din alte localităţi ale Republicii Moldova. Trebuie să-i amintim grijuliului domn Tomac că, în timp ce domnia sa şi partidul din care făcea parte au considerat suficiente pentru Chişinău, în 2009, doar două secţii de vot (atâtea câte probabil puteau manipula la acea vreme), actualul guvern a dublat numărul acestora în capitala Republicii Moldova”, arată oficialul.

Reprezentantul MAE a mai spus că ”dacă ar fi să luăm în serios propunerea activistului ar însemna că numărul cetaţenilor români din Chişinău a crescut, de la ultimele alegeri prezidenţiale, de peste 10 ori, ceea ce nu se verifică în datele statistice existente la nivelul instituţiilor abilitate ale statului român”.

Podgorean arată că organizarea secţiilor de votare în străinătate trebuie să ţină cont şi de necesitatea de a se asigura securitatea şi corectitudinea votului.

”Cu regret, îi comunicăm activistului Tomac Eugen că MAE nu are nici o obligaţie de a asigura condiţii prielnice domniei sale pentru acţiuni de manipulare a electoratului din Chişinău. Este regretabil că domnul Tomac este activ numai atunci când este vorba de a specula electoral masa de alegători din Chişinău şi nu se preocupă deloc de adevăratele lor probleme. În timp ce guvernul Ponta face eforturi reale de a sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova şi asigură un nivel crescut al sprijinului financiar pentru proiecte de interes pentru majoritatea cetăţenilor moldoveni, domnul Tomac nu se gândeşte decât la modul de a specula politicianist această masă electorală. Un ultim amănunt: domnul Tomac afirmă ca din 2009 şi până în prezent în fiecare an au primit cetaţenia română aproximativ 100.000 de cetăţeni în Republica Moldova şi astfel jumătate din populaţia Chişinăului are acum această cetăţenie. În acest caz, fie doar cetăţenii Chişinăului au dobândit cetăţenie română, fie domnul Tomac nu ştie aritmetică, fie domnul Tomac minte”, mai declară secretarul de stat în MAE.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: