Skip to content
Coronavirus

MAE, informații cu privire la situația celor 5 elevi români din Germania care ar fi fost infectați cu SARS-CoV2

Ministerul Afacerilor Externe a făcut precizări cu privire la informațiile apărute în mass-media referitoare la infectarea cu SARS-CoV2 a cinci cetățeni români, minori, elevi ai unei școli din districtul Spandau, din Berlin.

Redăm comunicatul MAE:

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Berlin, s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la infectarea cu SARS-CoV2 a cinci cetățeni români, minori, elevi ai unei școli din districtul Spandau, Berlin, Republica Federală Germania.

Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat ambasada cu privire la această situație, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară.

Reprezentanții Ambasadei au contactat conducerea instituției de învățământ, însă aceasta nu a oferit informații medicale sau de contact până la acest moment, invocând rațiuni de protecție a datelor personale.

De asemenea, Ambasada României la Berlin a intrat în contact și cu Autoritatea locală pentru Sănătate, care a răspuns că este de așteptat ca primirea unor informații suplimentare celor deja cunoscute public să dureze, dat fiind că investigarea situației medicale este încă în curs.

Ambasada României la Berlin monitorizează cu prioritate situația şi menţine legătura cu autorităţile locale competente, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, dacă situația o va impune”.

„În continuarea informațiilor referitoare la cetățenii români angajați ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Birkenfeld, landul german Baden-Württemberg, Ministerul Afacerilor Externe precizează că reprezentanții Consulatului General al României la Stuttgart au continuat demersurile atât pe lângă autoritățile germane, cât și pe lângă angajatorii cetățenilor români, pentru a obține informații suplimentare referitoare la starea acestora de sănătate, precum și la evoluțiile recente privind numărul persoanelor confirmate cu COVID-19.

Potrivit informațiilor comunicate public de către autoritățile germane, a fost finalizată a treia rundă de testare a tuturor lucrătorilor care anterior fuseseră testați negativ. Din totalul celor 750 de persoane supuse testării, au fost depistate 16 cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2, dintre care 10 sunt cetățeni români. Totodată, 23 de lucrători ai abatorului (număr care include și cele 16 cazuri noi) se află încă în carantină.

MAE precizează că o echipă formată din reprezentanți ai autorităților de sănătate publică, sanitar-veterinare și pentru protecția consumatorului de la nivel de land și local, însoțiți de experți ai autorităților locale și districtuale, au inspectat spațiile companiei de prelucrare a cărnii pentru a verifica și evalua modul de aplicare și eficiența noilor măsuri de combatere a răspândirii SARS-CoV-2 în rândul personalului.

MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistență din partea cetățenilor români angajați ai companiei în cauză.

În context, MAE reamintește că a fost notificat la data de 20 mai, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, cu privire la decesul unui cetățean român care își desfășura activitatea în cadrul acestei companii.
Potrivit informațiilor comunicate de către angajator și de autoritățile sanitare locale, persoana în cauză fusese testată negativ la infecția cu SARS-CoV-2 în ambele etape ale testărilor efectuate întregului personal din cadrul companiei, inclusiv la testarea efectuată ulterior constatării decesului. MAE precizează că angajatorul a efectuat demersurile necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit, suportând cheltuielile aferente.

MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, menține activ legătura cu autoritățile locale și cu compania angajatoare în vederea asigurării respectării drepturilor cetățenilor români și a asigurării condițiilor necesare, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19″, arată MAE.

1 comentariu la “MAE, informații cu privire la situația celor 5 elevi români din Germania care ar fi fost infectați cu SARS-CoV2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *