MAE: Traian Hristea a reiterat, la New York, importanţa menţinerii sprijinului internaţional pentru Ucraina

Sursă foto: Facebook/ Traian Hristea

Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice, Traian Hristea, a participat, pe 22 şi 23 februarie, la evenimentele organizate la New York de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), în contextul marcării a doi ani de la declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, ocazie cu care a reiterat importanţa menţinerii sprijinului internaţional pentru Ucraina.

„România s-a alăturat intervenţiei de condamnare a agresiunii Federaţiei Ruse prezentată de ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, în cadrul momentului de presă. Demnitarul român a reiterat rolul activ asumat de ţara noastră la ONU, de susţinător al multilateralismului eficient şi al ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi de actor implicat în consolidarea securităţii internaţionale şi în contracararea impactului negativ al consecinţelor agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, se menţionează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

Secretarul de stat Traian Hristea a reiterat în plenul Adunării Generale a ONU importanţa menţinerii sprijinului internaţional pentru Ucraina şi a reconfirmat susţinerea fermă a României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a acestei ţări, în graniţele recunoscute internaţional.

„A subliniat că războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor şi normelor de drept internaţional, generând cea mai gravă criză – de securitate alimentară, energetică, economică – cu efecte pe multiple planuri. Totodată, a reafirmat sprijinul României pentru formula de pace propusă de preşedintele Volodymyr Zelensky, singurul cadru care poate conduce la o pace justă şi durabilă şi a oferit asigurări că România va rămâne alături de Ucraina şi poporul ucrainean atât timp cât va fi necesar”, precizează sursa citată.

De asemenea, Hristea a arătat că România acordă sprijin şi va continua să susţină Republica Moldova, ţara cea mai afectată de implicaţiile războiului de agresiune, cu excepţia Ucrainei, în vederea gestionării provocărilor la adresa stabilităţii sale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL