Magazinul online Elefant.ro își cere insolvența

Sursă foto: startupcafe.ro

Compania Elefant Online S.A., care deține magazinul Elefant.ro, i-a anunțat astăzi pe investitorii săi de pe Bursa de Valori București că a introdus pe rolul Tribunalului București, Sectia a-VII-a Civila, o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenței în cadrul dosarului nr. 3073/3/2024.

Societatea își exprimă intentia de a propune un plan de reorganizare, în termenul prevăzut de lege, cu menținerea dreptului său de administrare a propriei activități. Anunțul este semnat de directorul general interimar al companiei, Sergiu Chirca.

Societatea Elefant Online este controlată de omul de afaceri Ion Sturza, prin intermediul companiei offshore cipriote Millennium Gold Resources. Sturza a fost prim-ministru al Republicii Moldova și a fost vicepreședinte al grupului Rompetrol în perioada în care firma a fost deținută de Dinu Patriciu. Sturza este cel care fondat magazinul online Elefant.ro.

În luna mai a anului trecut, Elefant ajunsese la o înțelegere pentru a fi preluat de către evoMAG. Compania Evolution Prest Systems, care deține evoMAG, ar fi urmat să preia o participație de 68,4561%, din capitalul Elefant, concret participația deținută de Millenium Gold Resources Limited (58,8355%) și Catalyst Romania SCA SICAR (9,6206%).

Tranzacția însă a căzut șase luni mai târziu, când Elefant Online S.A. a anunțat investitorii că preluarea sa de către evoMAG a fost anulată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL